Prognoza Accuweather actualizată. Pe ce dată vine prima ninsoare în București

Publicat: 23 10. 2022, 10:18
Actualizat: 23 10. 2022, 10:20
Prognoza Accuweather actualizată. Pe ce dată vine prima ninsoare în București / Sursa FOTO: Accuweather

Chiar dacă încă mai avem parte de vreme frumoasă, cel puțin în Capitală, mulți așteaptă venirea iernii și se întreabă deja pe ce dată vine prima ninsoare în București.

Accuweather a actualizat prognoza, iar datele indică posibilitatea ca peste București să cadă primii fulgi chiar la început de decembrie.

Prognoza Accuweather. Prima ninsoare, în 3 decembrie

Mai exact, pe 3 decembrie și asta pe fondul unei răciri accentuate a vremii. Astfel, de la temperaturi de 8-9 grade pe final de noiembrie, începutul lui decembrie aduce o scădere a temperaturilor, iar din data de 3, pe acest fond accentuat de răcire, ploile așteptate se pot transforma în ninsori sporadice.

Vor fi 3 grade în 4 decembrie, un grad mai mult pe 5, iar intervalul menționat, din 3 până pe 6 decembrie, de „Moș Nicolae”, putem să ne așteptăm la primii fulgi de zăpadă peste Capitală.

Pe de altă parte, acum două săptămâni, specialiștii ANM au anunțat că ne așteaptă o iarnă blândă, de care nu avem niciun motiv a ne teme! Cu alte cuvinte, procesul de încălzire a vremii merge mai departe, așa cum s-a putut observa și în anii precedenți. Potrivit șefei meteorologilor din România, Elena Mateescu, 2022-2023 va fi o iarnă blândă. Totuși, nu este exclus să avem și câteva perioada de temperaturi extrem de scăzute, atrage atenția directorul ANM.

„În ceea ce privește iarna 2022-2023, există probabilitate destul de mare să avem parte de o iarna mai blândă. Aceste estimări nu exclud posibilitatea să avem intervale pe parcursul iernii în care să vorbim de temperaturi minime de -15 grade Celsius sau de precipitații mai abundente” – Elena Mateescu, director ANM.

„Ne așteptăm la un strat mai mic de zăpadă, în majoritatea țării, excepție făcând sud-vestul țării, unde vor fi valori normale de zăpadă. Ne așteptăm ca temperaturile să fie peste medie la nivelul întregii țării, ușor mai ridicate, ceea ce favorizează formarea de precipitații sub formă lichidă”, a explicat și George Gârbacea, cercetător științific.