Prima pagină » Puterea Gândului » Dan Diaconescu a câștigat

Dan Diaconescu a câștigat

Dan Diaconescu a câștigat
Când scriu aceste rânduri încă nu s-a anunțat rezultatul bătăliei pentru vânzarea acțiunilor Oltchim. Dar un câștigător există deja.

Când scriu aceste rânduri încă nu s-a anunțat rezultatul bătăliei pentru vânzarea acțiunilor Oltchim. Dar un câștigător există deja.

În premieră în România, licitația de la Ministerul Economiei s-a transformat într-un show televizat în direct, cu un înalt funcționar al statului, șeful privatizării, talentatul domn Vulpescu, amintind de un polițist care conduce circulația cu mișcări de street-dancer într-un clip recent pe YouTube, și un invitat special, Dan Diaconescu, venit să-și facă imagine. Afișând o relaxare maximă, mă întreb cât de gustată de muncitorii de la Oltchim, dl Vulpescu a lansat poante – „urma scapă turma”, „plicurile sunt cam subțirele” – a creat suspans,  prelungind actoricește anunțarea cifrelor din oferte, s-a întreținut familiar-ironic cu presa.

Dan Diaconescu  n-a pierdut niciun prilej să turuie că audiența showului „capitalist” Vânzarea Oltchim în minutul de aur va fi fără precedent, că el, împreună cu poporul român, care i se va alătura în masă la cumpărarea de acțiuni Oltchim, fie și cu câte 1 euro, va câștiga, și nu ciocoii, că a fost și rămâne numărul 1, că oferta sa de 203 milioane lei e de nerefuzat,  iar banii vor merge chiar de luni la muncitorii combinatului, prin plata salariilor restante.

În urma acestei emisiuni de televiziune, transmisă nu doar de OTV, ci de toate posturile de știri, imaginea lui Diaconescu de amic al poporului, nu numai al muncitorilor de la Oltchim, de bogătaș darnic,  de patriot care vrea ca marele combinat  să rămână „al românilor”, a mai recoltat un număr apreciabil de voturi ale alienaților mintal și disperaților din România.   Vă mai amintiți de spectatorii OTV care au dat bani pentru sistemul infailibil de a câștiga la loterie Ogică-Diaconescu?

E de presupus că pe D. Diaconescu nici nu-l interesează în mod real să primească în brațe un elefant bolnav ca Oltchim,  de care ar trebui să aibă grijă, investiția lui în această privatizare i-a fost deja returnată în capital politic și va produce profit până în decembrie.

PS Dan Diaconescu a câștigat – e oficial. USL îi convine ca muncitorii de la Oltchim să-și ceară de acum salariile de la patronul OTV,  lăsând în pace guvernul Ponta. Cele 45 de milioane de euro angajate de Dan Diaconescu,  în cazul în care ar fi plătite în două săptămâni, ar putea reprezenta investiția unei persoane sau grup economico-financiar pentru ca în alegerile din decembrie partidul lui Diaconescu să câștige un număr impresionant de locuri în Parlament.

După care, cei din spatele noului proprietar Oltchim și mare lider politic vor începe să-și scoată banii cu ajutorul grupului parlamentar PP-DD, iar în ce-i privește pe muncitorii de la Oltchim și combinatul, după 10 decembrie,  dacă nu mai devreme, Dumnezeu cu mila.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Numele lui Donald Trump, pe linia electrică dintre România și Republica Moldova. Anunțul făcut la Chișinău
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Christa Pike își revine după cele două injecții letale. Avocații ei spun că este conștientă și vorbește
Digi24
Bilanțul Armatei ucrainene după primele două luni cu un nou comandant. Cu ce cuvânt descriu subordonații strategia generalului Drapatîi
Cancan.ro
Trio-ul Marcel, Armina &Jaguarul, complot ireal la Insula iubirii. Dată afară din emisiune, soția lui Maluma i-a 'SPART' casa Jaguarului
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!