Prima pagină » Economic » Consorțiile Swiss Capital-BT și Intercapital-Wood vor să intermedieze listarea Nuclearelectrica

Consorțiile Swiss Capital-BT și Intercapital-Wood vor să intermedieze listarea Nuclearelectrica

Consorțiile Swiss Capital-BT și Intercapital-Wood vor să intermedieze listarea Nuclearelectrica
Consorțiile Swiss Capital - BT Securities și Intercapital Invest - Wood&Company au depus oferte pentru intermedierea ofertei prin care producătorul de energie Nuclearelectrica se va lista la bursă, până vineri, termenul limită, au declarat pentru Mediafax surse din piața de capital.

Consorțiile Swiss Capital – BT Securities și Intercapital Invest – Wood&Company au depus oferte pentru intermedierea ofertei prin care producătorul de energie Nuclearelectrica se va lista la bursă, până vineri, termenul limită, au declarat pentru Mediafax surse din piața de capital.

Asocierea Swiss Capital – BT Securities va fi ajutată de firma americană de brokeraj Auerbach Grayson&Company, partenerul extern al consorțiului, care poate vinde acțiunile din ofertă pe piețe externe, potrivit surselor citate.

Auerbach Grayson&Company este specializată în piețe emergente și de frontieră și tranzacționează în peste 130 de piețe la nivel global, reprezentând în principal fonduri de investiții americane. Firma lucrează cu parteneri exclusivi în piețele unde are clienți activi, iar în România colaborează cu Swiss Capital, cel mai mare broker local.

Casa cehă de brokeraj Wood&Company este partener cu BT Securities în oferta de la Transgaz, iar Swiss Capital a participat alături de Intercapital Invest la oferta Transelectrica. În prezent, Swiss Capital lucrează la oferta de la Tarom.

Intercapital Invest a făcut parte din consorțiul care a intermediat oferta secundară prin care statul a vândut în martie 15% din acțiunile Transelectrica. Firma este implicată și în ofertele de vânzare pe care statul le va derula la Romgaz și Hidroelectrica.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor de către brokeri pentru intermedierea listării Nuclearelectrica a fost vineri, ora 10:00. Acestea vor fi deschise la ora 11:00 pentru a fi verificate documentele prezentate de brokeri.

Ulterior, ofertele vor fi analizate de o comisie pentru desemnarea câștigătorului.

Inițial, selectarea intermediarului trebuia realizată în luna mai, însă procesul a fost suspendat atunci din cauza reticenței brokerilor. Procedurile au fost reluate la mijlocul lunii iulie, când a fost stabilit termenul de depunere pentru 10 septembrie, iar apoi a fost amânat pentru data de 28 septembrie.

În aceste condiții, listarea ar avea loc în primul trimestru al anului viitor, potrivit celor mai recente estimări, fiind astfel ratat cu trei luni termenul stabilit inițial.

Potrivit unor surse din piața de capital, foarte puțini intermediari au fost interesați să participe la selecție, întrucât nu erau de acord cu unele prevederi din caietul de sarcini. Totodată, vânzarea de acțiuni la Nuclearelectrica ar fi îngreunată și de reticența investitorilor instituționali privind companiile din sectorul energiei nucleare.

Listarea Nuclearelectrica, prevăzută în acordul cu FMI și avizată de Guvern în ianuarie, presupune vânzarea unui pachet de 10% din acțiunile companiei, în urma majorării capitalului.

Titlurile din ofertă vor fi emise în cadrul unei suplimentări de capital social cu 11,07%, iar statul va renunța la dreptul de subscriere pentru a permite investitorilor să intre în acționariat. Fondul Proprietatea are în prezent 9,72% din acțiuni își va putea menține participația dacă va subscrie 1,077% din titlurile care vor fi emise.

Nuclearelectrica are un capital social de 2,536 miliarde lei, iar valoarea nominală a unei acțiuni este de 10 lei. Statul deține prin Ministerul Economiei 90,27% din acțiuni.

Compania produce, prin cele două reactoare de la Cernavodă, aproximativ 18% din energia electrică la nivel național.

Nuclearelectrica a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,588 miliarde lei (374,8 milioane euro), în creștere cu 4,9%, și un profit net de 95 milioane lei (22,4 milioane euro), de aproape șase ori peste câștigul din 2010.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV Ce spune ambasadorul INDIEI despre ROMÂNIA
Digi24
Cele trei misiuni „fără precedent” pe care China ar trebui să le execute dacă va invada Taiwanul
Cancan.ro
O nouă boală se răspândește în Europa, de la animale la om. Zeci de cazuri au fost confirmate
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ei ne asigură spatele în Marea Neagră, noi îi susținem diplomatic”. Aliatul care ne poate ajuta mai mult ca oricine
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Cabral, surprins în ipostaze pasionale cu o brunetă misterioasă! Imaginile care au stârnit un val de speculații
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
După 39 de ani în care a muncit ca șofer, un român a depus cerere de pensionare. Ce pensie a primit, după 4 decenii de muncă
Ce se întâmplă doctore
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
De ce întârzie Hipster, cel mai COOL model Dacia? Explicația oferită chiar de directorul de design
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Poate vitamina C să înlocuiască crema cu protecție solară? Ce spun dermatologii