Prima pagină » Știri externe » ATAC ARMAT ÎN SUA. Două persoane au fost ucise, iar una rănită, după ce un bărbat a deschis focul în parcarea unui colegiu din Kentucky

ATAC ARMAT ÎN SUA. Două persoane au fost ucise, iar una rănită, după ce un bărbat a deschis focul în parcarea unui colegiu din Kentucky

ATAC ARMAT ÎN SUA. Două persoane au fost ucise, iar una rănită, după ce un bărbat a deschis focul în parcarea unui colegiu din Kentucky
Un bărbat înarmat a deschis focul marți seara, cu o armă semiautomată, în parcarea unui colegiu din Kentucky, în zona de centru-est a Statelor Unite, omorând două persoane și rănind alta, a anunțat poliția, relatează AFP.

Atacul armat nu are absolut nimic a face cu instituția școlară, a subliniat poliția într-o conferință de presă transmisă de postul local WYMT. „Noi credem că este vorba despre un caz personal”, a declarat Minor Allen, șeful poliției din Hazard.

Victimele sunt un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, și o tânără, în vârstă de 20 de ani. O adolescentă a fost rănită și condusă la spital.

Atacatorul, Dalton Stidham, în vârstă de 21 de ani, s-a predat autorităților.

Președintele american Barack Obama urmează să prezinte miercuri, la Casa Albă, propunerile sale în vederea reducerii violenței provocate de utilizarea armelor de foc în Statele Unite.

Obama va vorbi în prezența unor copii care au scris Casei Albe în urma atacului armat de la Newtown, soldat cu moartea a 20 de elevi și a șase membre ale personalului Școlii Primare Sandy Hook, uciși de un atacator puternic înarmat la 14 decembrie.

Acest masacru – unul dintre cele mai grave care a afectat o instituție școlară din această țară – a relansat dezbaterea asupra armelor de foc, după o serie de atacuri armate sângeroase comise în lunile precedente – inclusiv unul soldat cu 12 morți, într-un cinematograf din Colorado (vest), la o premieră a unui film din seria „Batman”, în iulie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O ROMÂNCĂ a dat lovitura în alegerile din SUA! Ce a făcut fostul lider PMP în Florida
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Eduard Novak neagă relația cu bruneta voluptoasă. Fostul ministru nu recunoaște nici după 4 ani legătura cu una dintre consilierele sale
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„NU am fost eu!” REACȚIA lui Trump după iminentul dezastru electoral al republicanilor
Click
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Arheologii au descoperit noi dovezi despre viața oamenilor din Mesopotamia antică
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!