Peste 493.000 de români fără locuri de muncă în luna decembrie a anului trecut

Peste 493.000 de români fără locuri de muncă în luna decembrie a anului trecut
Publicat: 22/01/2013, 11:53
Actualizat: 21/03/2019, 09:55

Rata șomajului în ultima lună a anului trecut a fost de 5,59 la sută, fiind înregistrați 493.774 de șomeri, cu 17.454 mai mulți decât în noiembrie, informează, luni, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), informează Mediafax.

Potrivit ANOFM, rata șomajului înregistrată în decembrie 2012, de 5,59 la sută, a fost mai mare cu 0,19 puncte procentuale decât cea din noiembrie și cu 0,47 puncte procentuale față de cea din decembrie 2011.

Dintre cei aproape 500.000 de șomeri înregistrați, 194.473 au fost indemnizați și 299.302 neindemnizați.

„Numărul șomerilor indemnizați a crescut cu 19.528 persoane, iar numărul șomerilor neindemnizați a scăzut cu 2.074 persoane față de luna precedentă. Ponderea șomerilor neindemnizați în numărul total al șomerilor (60,62 la sută) scade față de luna precedentă cu 2,66 pp”, a precizat ANOFM într-un comunicat de presă.

Rata șomajului masculin a crescut de la 5,72 la sută în luna noiembrie la 6,09 la sută, iar cea a șomajului feminin a crescut de la 5,03 la sută la 5,04 la sută.

Numărul șomerilor a fost mai mare în decembrie față de noiembrie în 36 de județe, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în județele Alba (cu 2.301 persoane), Hunedoara (cu 1.124), Harghita (cu 958), Vâlcea (cu 943), Argeș (cu 907), Galați (cu 901) și Vaslui (cu 876).

Totodată, numărul șomerilor a scăzut în județele Buzău (cu 313 persoane), Maramureș (cu 292), Suceava (cu 247), Iași (cu 169) și Ilfov (cu 38 persoane). În București, numărul șomerilor a scăzut cu 125 de persoane.

Nivelul minim al ratei șomajului în luna decembrie, de 1,83 la sută, s-a înregistrat în județul Ilfov.

„Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire, șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar, gimnazial și profesional constituie ponderea cea mai mare a persoanelor care se adresează agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă în vederea găsirii și ocupării unui loc de muncă, aceasta fiind de 70,16 la sută. Șomerii cu nivel de instruire liceal și post-liceal reprezintă 22,31 la sută, iar cei cu studii universitare doar 7,53 la sută”, se mai arată în comunicat.

La sfârșitul lunii decembrie erau în evidențele ANOFM 17.256 de tineri sub 25 de ani aflați în șomaj de peste șase luni, respectiv 19,78 la sută din totalul șomerilor sub 25 de ani. De asemenea, 143.815 adulți erau în șomaj de peste 12 luni, respectiv 35,38 la sută din totalul șomerilor. Ponderea șomerilor de lungă durată în numărul total de șomeri a fost de 32,62 la sută.

În luna decembrie 2012 au fost luate în în evidențe 58.641 de persoane, 46.627 prin înscrieri noi și 12.014 prin reactualizări de cereri de loc de muncă și reactivări de drepturi bănești.

De asemenea, în cursul lunii decembrie au ieșit din evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă 41.187 de șomeri, dintre care 13.080 prin încadrare în muncă, 13.350 ca urmare a suspendărilor, încetărilor de drepturi bănești și 14.757 pentru că nu au solicitat menținerea cererii de loc de muncă.

„Ieșirile prin încadrare în muncă din rândul șomerilor au scăzut cu 10.075 persoane față de cele din luna anterioară și reprezintă 31,76 la sută din totalul ieșirilor din șomaj”, se mai precizează în comunicat.

Ocupațiile care au înregistrat cel mai mare număr de șomeri la sfârșitul lunii decembrie sunt: muncitori necalificați în ferme mixte (78.444 persoane), muncitori necalificați în industria prelucrătoare neclasificați în grupele de bază anterioare (68.462), muncitori necalificați în lucrări publice (35.084), muncitori necalificați în construcția de clădiri (32.780), manipulanți marfă (29.357), constructori și montatori de structuri metalice (14.115), mecanici de mașini agricole și industriale (9.564), vânzători în magazine (8.643), tehnicieni pentru operațiuni în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (5.476) și asistenți vânzări în magazine (5.374).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai...
×