Efectul industrializării forțate în Epoca de Aur – orașele de 15 minute ar fi apărut încă din anii 90. Deși el însuși era fiu de țărani, Ceaușescu ura țăranii, în care vedea dușmanul ideologic al comunismului. Istoric: Dacă Ceaușescu nu pica, satele României dispăreau aproape complet

Mulți români, nostalgici sau pur și simplu curioși, se întreabă uneori cum ar fi arătat România acum dacă regimul comunist nu ar fi căzut în anul de grație 1989. Cel mai probabil scenariu, explică istoricul Mădălin Hodor, ar fi fost o România aproape fără sate și cu numeroase orașe industriale, pe fondul sincronizării dintre colectivizarea forțată și industrializarea forțată instaurate de dictatura comunistă. Nicolae Ceaușescu prevăzuse un amplu plan pentru accelerarea industrializării țării și depopularea satelor în deceniul 9, astfel încât în primul an al mileniului 2, România ar fi rămas aproape fără sate, iar precursorul orașelor de 15 minute din prezent ar fi devenit realitate.

Unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale lui Nicolae Ceaușescu a fost planul de sistematizare a localităților rurale, care continua exproprierea țăranilor demarată imediat după instaurarea regimului comunist, după Al Doilea Război Mondial. Dacă acest plan ar fi fost dus la îndeplinire, România ar fi arătat radical schimbată, până în anul 2000.

ECONOMIE Miliardarul Seamus Fitzpatrick are undă verde de la Comisia Europeană pentru a cumpăra Stada. Firma are o fabrică de medicamente și în România

15:13

CONTROVERSĂ În ciuda sancțiunilor internaționale, Coreea de Nord construiește zgârie-nori, stațiuni de lux și plaje de vis. Rușii sunt singurii turiști străini

15:12

„Noi în anul 2000/când nu vom mai fi copii”. Propaganda comunistă visa la o țară fără sate, complet urbanizată până în 2000

Noi în anul 2000
Când nu vom mai fi copii
Vom face ce-am văzut cândva
Toate visele îndrăznețe
În fapte le vom preschimba (…).

Suntem copii, însă vom ști
Să facem țara ca primăvara
Și mâine
Vom reuși că vă suntem copii
Urmând povața
Vom face viața
Îndelungată și minunată
Și-atuncea niște eroi
Vom deveni și noi.

Așa suna unul dintre cele mai populare cântece din timpul dictaturii Ceaușescu. Anul 2000 și mileniul 3 au venit, însă arată radical diferit față de ceea ce-și imagina propaganda comunistă. Un simplu exercițiu de imaginație despre cum ar fi arătat atunci România este însoțit de argumentele istoricilor – ar fi fost un dezastru demografic și uman.

Demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai, la Constanţa (1 mai 1967) / Fototeca online a comunismului românesc, Cota: 185/1967

Inevitabil, drama umană de proporții care a dus, în deceniul 5, la masacrarea sau trimiterea în închisoare a multor țărani care au refuzat colectivizarea pământurilor moștenite din neam în neam ar fi continuat, dar sub o altă formă. Un efect major al politicii dictaturii comuniste pentru anii ’90 era apariția controversatelor orașe-dormitor, care precede controversatul concept de azi al orașelor de 15 minute. Într-un oraș de 15 minute, locuitorii au totul la dispoziție, iar toată viața lor este concentrată în spații la scară mică.

Astfel, Nicolae Ceaușescu visa cu ochii deschiși ca România să fie o țară complet urbanizată, lucru care din punctul său de vedere ar fi dus la o creștere a productivității economice. Însă, planul ignora complet valoarea culturală și spirituală a satelor românești. Până în anul 2000, dictatorul avea în plan să radă de pe fața pământului mii de sate tradiționale, inevitabil forțâdu-i pe locuitorii lor să se mute la oraș.

Planul a fost conceput atent în anii’80, cei mai duri ai regimului comunist, marcați de cozi nesfârșite la alimente, lipsa curentului electric și a căldurii. Documentul urmărea reducerea numărului așezărilor rurale, sub pretextul de a folosi pământul ca teren arabil și de a crește eficiența producției agricole, în ton cu măreața economie socialistă.

A doua colectivizare planificată atent de PCR, partidul unic și de „cel mai iubit fiu al poporului”

Cu alte cuvinte, Ceaușescu și Partidul Comunist Român doreau cu ardoare o a doua colectivizare, însă una care ar fi avut un impact devastator asupra pulsului și tradițiilor satelor românești.

Potrivit documentului „Principiile de bază ale Plenarei CC al PCR din 1967 cu privire la sistematizarea localităților rurale”, la sate locuiau circa 11,8 milioane de locuitori, fapt care reprezenta 61,8% din populația totală a țării. Scopul lui Nicolae Ceaușescu era să aducă toată populația la orașe și să elimine circa 8.000 de sate. De notat că proiectul avea măsuri aberante, astfel că inclusiv cimitirele ar fi fost rase de pe fața pământului, lăsând oamenii fără amintirea strămoșilor lor.

Elena și Nicolae Ceaușescu

Este adevărat, cei care urmau a fi demolați aveau să primească despăgubiri financiare, dar pământurile lor erau expropriate, fără a li se oferi alte terenuri la schimb. Din sumele de bani primite, familiile trebuiau să plătească un avans pentru noile locuințe din orașe, în blocuri sau în vile. Teoretic, restul sumei trebuia plătit în rate, pe parcursul a 15 ani. Evident, această schimbare radicală nu a fost bine primită de majoritatea populației.

Tragedia unei țări sub dictatură a provocat ample proteste internaționale

Acest plan de sistematizare abuziv a atras rapid atenția comunității internaționale, având ca efect proteste de proporții. În Occident, acțiunile regimului comunist în România erau privite ca tragedii imense ale unei țări aflate sub dictatură. Chiar și așa, în ciuda valului de reacții externe, Nicolae Ceaușescu era hotărât să-și ducă la îndeplinire planul diabolic.

Astfel, cu un an înainte de a fi înlăturat și executat, Ceaușescu a ordonat ca până la finalul cincinalului 1995-2000, proiectul său de urbanizare forțată să fie dus la capăt. Dincolo de presiunile economice și sociale, planul de sistematizare ar fi avut consecințe culturale grave, iar demolarea a mii de sate ar fi dus la pierderea unei părți esențiale din patrimonial national.

Din fericire, regimul comunist a fost înlăturat înainte ca acest plan distructiv să fie pus complet în aplicare. Astfel, Revoluția de la 1989 a dus la căderea regimului Ceaușescu și la oprirea proiectelor de urbanizare forțată.

Din păcate, rămășițele acestui plan sinistru încă sunt vizibile în anumite regiuni ale țării, unde s-au efectuat demolări sau relocări parțiale ale populației. Imediat după Revoluție, la finalul anului 1989 a luat naștere Asociația „Operation Villages Roumains”, care avea ca scop salvarea satelor românești de la dispariție.

Comunitatea săsească a fost aproape decimată

Una dintre cele mai afectate comunități în urma măsurilor de colectivizare a fost cea a sașilor. Aproape 800.000 de germani trăiau în România interbelică, majoritatea fiind sași ai căror strămoși s-au stabilit în Transilvania încă din secolul al XII-lea. Numărul lor s-a diminuat drastic în a doua jumătate a secolului 20, iar numeroase așezări săsești au fost abandonate complet de aceștia. Peste 250 de localități, majoritatea situate în Transilvania, aveau origini și comunități săsești.

Satul Șona din Țara Făgărașului a fost aproape depopulat în anii 90. Foto: travelminit.ro

Sașii și șvabii, strămoșii comunităților germane de azi, au avut un rol semnificativ în istoria românilor. În prezent, sub 25.000 de germani mai trăiesc în România, potrivit celui mai recent recensământ al populației din 2022.

Mulți dintre ei sunt urmași ai sașilor din Transilvania sau ai șvabilor aduși de Imperiul Habsburgic în Banat, Maramureș și Sătmar. În anii 80, în urma colectivizării, mulți sași și șvabi au emigrat în Germania, fiind practic cumpărați la propriu de țara occidentală pe bani frumoși pentru comuniști. Reconstruirea vechii comunității sase din Țara Făgărașului se face printr-un amplu proiect de cercetare la care participă studenți, artiști și universitari din toată lumea, proiect despre care Gândul a scris AICI.

Țăranii și comunitatea, marele dușman ideologic al regimului comunist

Astfel, dacă nu ar fi căzut comunismul, explică istoricul Mădălin Hodor (foto), membru al CNSAS (Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității), cea mai probabilă imagine a României ar fi fost o țară depopulată, dezrădăcinată, fără sate și fără origini, fără trecut.

Istoricul Mădălin Hodor. Foto: Facebook

Sigur că noi avem acolo (n.r. – la CNSAS) vreo 40 de kilometri de dosare.  Din păcate, istoria asta (n.r. – a colectivizării) a început în anul 1945 și poate nici măcar până astăzi terminată. E o poveste destul de urâtă. 

Satul a fost inamicul natural al regimului comunist. Iar oamenii care trăiau la țară au fost dușmanuI regimului de la bun început. Ideologic nu e nimic nou. Comunismul așa a fost și în lumea sovietică, așa a fost peste tot în Europa de Est. Comuniștii au detestat țăranii pentru că aveau proprietate, i-au detestat pentru că erau legați de pământul pe care lucrau, aveau simțul răspunderii.

Aveau o comunitate, ceea ce comunismul nu tolera în niciun fel. Așadar, nu este o surpriză că, odată cu instalarea comunismului în România, ei s-au concentrat foarte mult pe distrugerea satelor. Nu am găsit o chestiune din care să rezulte că a existat neapărat un plan în acest sens. Dar, ideologic, foarte clar a fost de la bun început că ei vor muta populația către oraș pentru că își doreau foarte mult să industrializeze.

Nu era o chestiune pur economică, era o chestiune ideologică. Partidul Comunist Român nu avea foarte mulți membri în 1945. România era o țară preponderent agrarăși, practic, regiunul era nevoit să construiască clasamuncitoare de la zero aproape. Și atunci, avea nevoie să îi mute în orașele pe care urma să le construiască, care să deservească fabricile pe care urma să le construiască, a explicat istoricul.

Liderii sovietici i-au propus lui Dej să construiască o industrie agroalimentară și nu o industrie grea

Într-adevăr, a fost o dispută în interiorul lagărului comunist. Sovieticii au format acea piață CAEN ca răspuns la planul Marshall și, practic, fiecare țară comunistă trebuia, în viziunea sovietică, să aibă un rol în interiorul blocului. Liderii sovietici i-au propus lui Dej ca România să construiască o industrie agroalimentară mai degrabă decât o industrie grea sau un alt tip de industrie, spunând că, având în vedere potențialul agricol al României, e mai simplu să faci industrie agroalimentară și ulterior industrializare decât să faci saltul la pre-industrializare.

Predecesorul lui Ceaușescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej

Liderii sovietici chiar spuneau: uitați, noi am făcut asta, am construit o industrie grea, am distrus agricultura și acum, în lumea sovietică, oamenii mor de foame. Ceea ce era o realitate în anii 50, în lumea sovietică mai puțin cunoscută. Liderii comuniști au respins această propunere, acuzându-i pe sovietici că încearcă să limiteze dezvoltarea României și să limiteze, în acest fel, independența României, suveranitatea, au folosit termenul ăsta.

Satul românesc urma să se transforme în comune urbane, precursoarele orașului de 15 minute de astăzi

Documentele nu ne ajută să spunem dacă era adevăr, în sensul în care sovieticii chiar intenționau să țină România într-un stadiu de subdezvoltare, mai degrabă nu cred. Cred că, pur și simplu, erau mai pragmatici și țineau cont de realității. Liderii comuniști de la noi nu au optat pentru asta, ci au optat pentru un salt industrial accelerat, care a început la sfârșitul anilor 1960 și a sfârșit în 1989, după cum știți, cu efectele pe care le-am văzut cu toții. Ceea ce ar fi de spus, că efectul acestei industrializări a dus treptat la depopularea satelor.

Biertan, satul românesc aflat pe lista UNESCO / foto: Envato

Tinerii s-au dus toți spre orașele dormitor și spre uzine și fabrici. La țara au rămas bătrânii. Ușor, ușor, terenurile au fost din ce în ce mai greu de lucrat. 10 sau 20 de ani, după 1990, dacă ar fi continuat regimul comunist, satele ar fi dispărut. Pentru că planul pentru 1990 încolo, că noi tot construiam comunismul, viza crearea așa numitelor comune urbane.

Practic toate casele, toate gospodăriile care mai rămăseseră în anumite zone… Colectivizarea le luase terenurile, dar oamenii mai aveau gospodării. Ei bine, toate acele gospodării urmau să dispară. Oamenii care locuiau în sate urmau să fie mutați în blocuri construite în sat, blocuri cu 4 etaje și cu asta se termina cu satul cât a mai rămas, dacă mai rămăsese în 1989. Și, într-un fel, am avut noroc că lucrurile s-au terminat în 1989și a mai rămas ceva, a conchis istoricul Mădălin Hodor.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI

• România renaște. Fenomenul din Țara Făgărașului care ne vindecă rana memoriei. Povestea tinerilor care revin din străinătate pentru a da o nouă viață caselor părăsite forțat de strămoși
• Casa din Scornicești a lui Nicolae Ceaușescu a devenit loc de PELERINAJ. Românii se înghesuie să vadă locul unde s-a născut „cel mai iubit fiu al poporului”. Nepotul DICTATORULUI anunță când ar putea fi deschis muzeul
• 1987. Anul în care se aprinde scânteia Revoluției din 1989. La revolta din 15 noiembrie de la Brașov, muncitorii au fost iradiați și torturați. Mărturia tulburătoare a unuia dintre participanți