Prima pagină » Știri externe » Dmitri Medvedev spune care a fost „eroarea gravă, chiar fatală” făcută de Bashar al-Assad

Dmitri Medvedev spune care a fost „eroarea gravă, chiar fatală” făcută de Bashar al-Assad

Dmitri Medvedev spune care a fost
Președintele Siriei, Bashar al-Assad, a făcut o "eroare gravă, poate chiar fatală", afirmă premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, citat de AFP.

Președintele Siriei, Bashar al-Assad, a făcut o „eroare gravă, poate chiar fatală”, afirmă premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, citat de AFP.

„Bashar al-Assad ar fi trebuit să acționeze mai rapid și să invite opoziția pașnică la masa negocierilor. Este o eroare gravă din partea lui, poate chiar fatală”, a spus Medvedev, citat de agențiile de presă ruse.

„Mi se pare că șansele de menținere a puterii se diminuează pe zi ce trece”, a adăugat Medvedev, conform unui interviu acordat CNN la summitul de la Davos.

Rusia este unul dintre susținătorii regimului din Siria, țară care se confruntă de aproape doi ani cu revolte reprimate violent și confruntări armate între forțele opoziției și serviciile de securitate. Conflictul s-a soldat cu aproximativ 60.000 de morți, potrivit unei estimări a Națiunilor Unite.

Medvedev a reiterat că poporul sirian este singurul în măsură să decidă soarta președintelui țării. „Spun încă o dată: poporul sirian este singurul care trebuie să decidă. Nu Rusia, nici Statele Unite sau oricare altă țară”, a încheiat Medvedev.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Vânzările de șuncă presată s-au prăbușit. Cum se reprofilează supermarketurile
Digi24
General al Armatei Române, găsit împuşcat în cap. Anchetatorii au descoperit un pistol lângă trupul său. Ce spune poliția
Cancan.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
Bolojan, ironie fină înainte de vizita lui Călin Georgescu la Oradea: „Cei care nu au angajamente au posibilitatea să facă întâlniri”
Mediafax
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Click
Satul din Prahova care i-a făcut pe bucureșteni să se mute la țară. Au cumpărat aproape toate casele disponibile
Digi24
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Cancan.ro
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Ce se întâmplă doctore
Microbiomul intestinal ar putea fi „contagios”. Bacteriile din intestin se pot transmite între oameni
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Descopera.ro
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb „a demascat” două galaxii extreme din Universul timpuriu
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania