Prima pagină » Economic » Videanu: Profitul Complexului Energetic Oltenia ar fi fost și mai mare dacă Victor Ponta nu-l căpușa

Videanu: Profitul Complexului Energetic Oltenia ar fi fost și mai mare dacă Victor Ponta nu-l căpușa

Videanu: Profitul Complexului Energetic Oltenia ar fi fost și mai mare dacă Victor Ponta nu-l căpușa
Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu susține că, doar datorită guvernelor PDL, Complexul Energetic Oltenia se află pe profit, că Victor Ponta nu are nici cel mai mic merit în performanța înregistrată de complex, iar profitul ar fi fost mai mare dacă Ponta nu l-ar fi "căpușat".

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu susține că, doar datorită guvernelor PDL, Complexul Energetic Oltenia se află pe profit, că Victor Ponta nu are nici cel mai mic merit în performanța înregistrată de complex, iar profitul ar fi fost mai mare dacă Ponta nu l-ar fi „căpușat”.

„Precizez ferm: Victor Ponta nu are nici cel mai mic merit în performanța înregistrată de Complexul Energetic Oltenia. Mai mult, profiturile obținute de Complexul Energetic Oltenia ar fi fost și mai mari dacă Victor Ponta nu ar fi capușat Complexul. Singurul lucru în care sunt de acord cu Victor Ponta în ceea ce privește situația Complexului Oltenia este ca DNA să ducă până la capăt anchetele privind activitatea asupra instituției. În acest fel se va vedea cum Victor Ponta a căpușat Complexele Turceni și Rovinari”, declară Adriean Videanu, într-un comunicat remis miercuri agenției MEDIAFAX.

El a arătat că „Victor Ponta se comportă ca musca la arat” și că, doar datorită guvernelor PDL, Complexul Energetic Oltenia se află astăzi pe profit.

„Faptul că astăzi Complexul Energetic Oltenia se află pe profit se datorează doar guvernelor PDL, mai concret eforturilor pe care le-am făcut în acest sens atât eu, ca ministru al Economiei, cât și colegii mei care m-au precedat, Ion Ariton și Lucian Bode”, a adăugat Videanu.

El a mai precizat că rezultatele financiare cumulate ale companiilor care alcătuiesc Complexul Energetic Oltenia pentru anii 2009-2010 sunt pozitive în contextul realizării unor investiții de mediu și retehnologizare de peste 250 milioane de euro.

„Precizez că în contextul în care în anul 2012 Complexul Energetic Oltenia a blocat implemetarea majorității investițiilor de mediu și retehnologizare doar pentru un rezultat financiar pozitiv, se pune sub risc capacitatea României de producere a energiei de siguranță chiar în contextul finalizării în următorii 4 ani a noului grup energetic de 600 de MW de la Rovinari, inițiat, procedurat și trecut la implementare în timpul ministeriatului meu. Cu alte cuvinte, societățile din Complexul Energetic Oltenia au fost și au rămas pe profit”, adaugă Adriean Videanu, președinte interimar al PDL București.

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că nu se pune problema privatizării majoritare a Complexului Energetic Oltenia, pentru că este pe profit, are management privat și a semnat o investiție de un miliard de dolari la Rovinari, el arătând că doar 15% dintre acțiuni vor fi listate pe bursă.

„Am discutat ieri (luni, n.r.), și așa va fi și în scrisoarea de intenție, la Complexul Energetic Oltenia doar 15% vom scoate pe bursă. Nu se pune problema privatizării majoritare din trei motive: în acest moment complexul a trecut din nou pe profit, după pierderile epocii Videanu, care vor avea urmări la un moment dat la DNA. În al doilea rând, are management privat, în baza Ordonanței 109; și, în al treilea rând, în urmă cu o săptămnă a semnat un parteneriat o investiție de un miliard de dolari la Rovinari”, a spus Ponta.

Premierul a spus că cele 15% dintre acțiuni, care se listează pe bursă prin majorare de capital, vor permite atragerea de noi investiții în dezvoltare și în condițiile de mediu.

„Așa încât, dacă ai profit, dacă ai management performant și dacă ai investiții semnificative, de ce trebuie să vinzi o societate?”, a întrebat, Ponta, retoric.

El a spus că cele menționate referitor la Complexul Energetic Oltenia au fost discutate și agreate luni cu FMI.

FMI a negociat cu autoriățile angajamente pentru a continua programul stand-by ce presupun într-un termen scurt măsuri de reforme și privatizări care, aplicate, ar face din Guvernul Ponta cel mai liberal executiv din România, în pofida unui buget, agreat cu Fondul, cu un puternic accent de stânga.

Potrivit scrisorii convenite în aceste zile, Guvernul s-a angajat să vândă în acest an pachetele majoritare de acțiuni la cel puțin șase mari companii Oltchim (privatizare sau lichidare; administratorul judiciar va prezenta la jumătatea lunii aprilie un raport privind situația companiei), Complexul energetic Oltenia (finalizare octombrie 2013), CFR Marfă (mijlocul lunii mai – precondiție), Electrica (noiembrie 2013), Complexul energetic Hunedoara (mai – iunie, după fuziunea cu minele viabile din CNH), Poșta Română (mijlocul anului 2013) și, posibil, Romgaz (după listarea din octombrie, final de an).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Psihologii sunt de acord că persoanele cărora nu le place să vorbească dimineața au aceste caracteristici
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Meteorologii, în alertă: Un val uriaș de praf african a intrat în Europa. Când ajunge în România ⬇️
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
De ce ar putea alege Trump weekendul prelungit de Paște pentru o operațiune terestră în Iran
Mediafax
Consumul de gaze din această iarnă a fost cu 4% mai mare decât media ultimilor trei ani. Cât a rămas în depozite la finalul sezonului de extracție – Datele oficiale ale Transgaz
Click
Cum prepară Anna Lesko rulada de post cu ciuperci, legume și verdeață. Secretul vedetei pentru un preparat de excepție
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Sony suspendă vânzările de carduri de memorie din cauza crizei de semiconductori