Prima pagină » Știri » Membrii formației Proconsul, implicați într-un accident la Suceava. Mașina în care se aflau s-a răsturnat

Membrii formației Proconsul, implicați într-un accident la Suceava. Mașina în care se aflau s-a răsturnat

Membrii formației Proconsul, implicați într-un accident la Suceava. Mașina în care se aflau s-a răsturnat
Membrii formației Proconsul au fost implicați, vineri, într-un accident în județul Suceava, după ce mașina cu care mergeau la un concert s-a răsturnat, fără ca vreunul dintre ei să fie rănit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Membrii formației Proconsul au fost implicați, vineri, într-un accident în județul Suceava, după ce mașina cu care mergeau la un concert s-a răsturnat, fără ca vreunul dintre ei să fie rănit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mașina cu care membrii formației Proconsul se deplasau la un concert pe care urmează să-l susțină la Suceava s-a răsturnat, vineri, într-un șanț, pe marginea DN 2.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că mașina era condusă de un bărbat în vârstă de 44 de ani din București, iar între localitățile sucevene Roșiori și Vadu Moldovei, într-o curbă deosebit de periculoasă, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina în șanț.

Conform sursei citate, în urma accidentului nicio persoană din autoturism nu a fost rănită.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Războiul din Orientul Mijlociu degenerează: Iran și Israelul se bombardează tot mai puternic. Prețul petrolului crește cu 10%,
Digi24
„Și pietrele mă cunosc în Strâmtoarea Ormuz”. Ce îl îngrijorează pe fostul comandant de vas Traian Băsescu, după atacarea Iran
Cancan.ro
Cum a reușit Viorel Dejeu, un medic chirurg, să plece din Dubai: 'Informație care poate ajuta!'
Prosport.ro
Olivia, apariție în bikini: „A arătat aproape tot”
Adevarul
Imperiul secret de 95 de miliarde de dolari al ayatollahului Khamenei. Cum a confiscat mii de case și a făcut avere din suferința iranienilor
Mediafax
Avertismentul lui Bogdan Chirițoiu pentru benzinari: „Nu am vrea să vedem comercianți care profită de contextul internațional pentru a crește suplimentar prețurile în mod nejustificat”
Click
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Digi24
Asasinarea ayatollahului: camere de trafic piratate, sabotarea comunicațiilor și o cârtiță CIA i-au pecetluit soarta lui Khamenei
Cancan.ro
DOLIU în politică! A murit consilierul județean Camelia Ciornia
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Alexandra Dinu, prima soție a lui Adrian Mutu, la 45 de ani. Imagini rare cu blondina!
Ciao.ro
Inna, Delia sau Gina Pistol, poze pe care le-ar vrea șterse! Ipostaze stânjenitoare în public
Promotor.ro
Limuzina primită de Ceaușescu de la ultimul Șah al Iranului, vândută cu o sumă record. Cum arată și ce dotări are
Descopera.ro
Din ce este făcută coaja de ou?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O tipă e în pat cu noul iubit: – E prima oară când fac asta, nu vreau să-ți faci o părere proastă despre mine...
Descopera.ro
Un nanomaterial pe bază de fier elimină celulele canceroase fără a afecta țesutul sănătos