Profitul Băncii Transilvania a crescut anul trecut cu 40%

Profitul Băncii Transilvania a crescut anul trecut cu 40%
Publicat: 12/02/2013, 10:19
Actualizat: 16/02/2019, 04:58

Banca Transilvania (TLV) a avut anul trecut un profit net de 320,43 milioane lei, în creștere cu 40% față de 2011, activele au urcat cu 15%, la 29,57 miliarde de lei, iar soldul provizioanelor cu 27%, a anunțat marți instituția de credit.

„Suntem mulțumiți de rezultatele financiare din anul care a trecut, mai ales că au fost obținute în pofida unei volatilități pronunțate și a multiplelor incertitudini a mediului economic local și european. Creșterea numărului de clienți activi, corelată cu maxime istorice a numărului de operațiuni și a unor performanțe bune pe unele dintre liniile noastre de business, au dus la consolidarea puternică a poziției noastre pe piață. Vom propune acționarilor noștri capitalizarea profitului obținut pentru a putea continua creșterea băncii și susținerea economiei”, a declarat într-un comunicat președintele Consiliului de Administrație al băncii, Horia Ciorcilă.

El a adăugat că în 2013 banca va viza în continuare optimizarea modelului de business, creșterea eficienței și controlul strict al riscurilor.

Profitul operațional al Băncii Transilvania a urcat cu 9%, la 720,2 milioane lei, față de 659 milioane lei în precedentul exercițiu financiar.

Cheltuielile nete cu provizioanele pentru active, alte datorii și angajamente de creditare au fost de 379,4 milioane lei, comparativ cu 380,8 milioane lei în 2011.

Cea mai mare parte a provizioanelor a fost pentru credite. Astfel, suma de anul trecut, de 368,1 milioane lei, a fost cu 13% peste cea constituită în 2011, de 324,5 milioane lei.

Soldul provizioanelor din activitatea de creditare era la finele anului trecut de 2,111 miliarde lei, în creștere cu 27% față de nivelul de la sfârșitul anului 2011, de 1,659 miliarde lei, banca asigurând un grad adecvat de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante, de 108,05%.

„Portofoliul de credite al Băncii Transilvania este unul stabil, preponderent în lei, iar soldul este de 17,151 miliarde lei. Peste 64% din creditele BT sunt acordate companiilor, iar 35,8% persoanelor fizice. Creditele neperformante, cu restanțe mai mari de 90 de zile, reprezintă 11,31% din totalul portofoliului de credite al băncii”, se arată în comunicat.

Raportul cost/venit este de 53% la 31 decembrie 2012, menținându-se la un nivel acceptabil.

Banca menționează că a beneficiat de facilități fiscale în anul 2012, ca urmare a aplicării filtrelor prudențiale impuse printr-un Ordin al Băncii Naționale a României de la finele anului 2011.

Activele bilanțiere ale Băncii Transilvania erau la sfârșitul anului trecut de 29,577 miliarde lei, cu 15% mai mari față de finalul anului 2011.

„Pozițiile de activ au crescut, păstrându-se echilibrul între diversele categorii de plasamente: investițiile în active disponibile pentru vânzare, plasamente la bănci, respectiv credite acordate”, se arată în comunicat.

Veniturile operaționale ale Băncii Transilvania au ajuns la 1,536 miliarde lei, fiind cu 10% peste valorile înregistrate în precedentul exercițiu financiar. Trendul ascendent a fost determinat de creșterea cu 12% a veniturilor din operațiuni financiare, cu 15% a veniturilor nete din comisioane, respectiv cu 5% a veniturilor nete din dobânzi, potrivit băncii.

Cheltuielile operaționale au avansat, totodată, cu 10%, la 816,3 milioane lei, față de nivelul de 743,4 milioane lei înregistrat în anul 2011. Creșterea a fost determinată atât de creșterea organică a activității băncii, cât și de evoluția cursului de schimb euro/leu, se arată în comunicat.

Depozitele atrase de la clienți au crescut cu 14% față de sfârșitul anului, soldul fiind de 23,061 milioane lei.

„BT a încurajat economisirea și în 2012, prin produse transparente și simple, bonificând clienților rate de dobândă care asigură obținerea unor randamente real pozitive”, se mai spune în comunicat.

Portofoliul de clienți a continuat să crească, astfel că la 31 decembrie 2012 banca avea 1,67 milioane clienți activi, comparativ cu 1,55 milioane clienți activi în anul precedent. De asemenea, a urcat numărul de operațiuni cu clienții, cu 11,3%, față de perioada similară din 2011, ajungând la 221,93 milioane operațiuni.

Cei mai mari acționari ai băncii sunt Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cu 14,61%, din titluri și Bank of Cyprus, cu 9,9%. Printre acționarii semnificativi se regăsește SIF Moldova (5%), președintele Consiliului de Administrație al băncii, Horia Ciorcilă, și International Finance Corporation, divizie a Grupului Băncii Mondiale.

Banca are un capital social de 1,903 miliarde lei, divizat în 1,093 miliarde de acțiuni cu o valoare nominală de 1 leu.

Acțiunile băncii au crescut cu 1,33% în ședința bursieră de luni și au încheiat la prețul de 1,443 lei/titlu. La această cotație, capitalizarea instituției de credit este de 2,746 miliarde lei (624,1 milioane euro).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
×