Prima pagină » Știri externe » Papa Benedict îndeamnă credincioșii să facă voia lui Dumnezeu, renunțând la egoism

Papa Benedict îndeamnă credincioșii să facă voia lui Dumnezeu, renunțând la egoism

Papa Benedict îndeamnă credincioșii să facă voia lui Dumnezeu, renunțând la egoism
Papa Benedict al XVI-lea a îndemnat credincioșii - cu ocazia slujbei Angelus, oficiată duminică în Piața San Pietro de la Vatican - să renunțe la egoism, să facă "voia lui Dumnezeu", să combată răul și să nu ceară în rugăciuni "succes sau bunuri materiale", scrie ziarul Il Messaggero.

Papa Benedict al XVI-lea a îndemnat credincioșii – cu ocazia slujbei Angelus, oficiată duminică în Piața San Pietro de la Vatican – să renunțe la egoism, să facă „voia lui Dumnezeu”, să combată răul și să nu ceară în rugăciuni „succes sau bunuri materiale”, scrie ziarul Il Messaggero.

„În momentele decisive ale vieții, dar, de fapt, în toate momentele, ne aflăm în fața unui paradox: vrem să ne urmăm propria voință sau să facem voia lui Dumnezeu? Interesul individual sau adevăratul bine, ceea ce este cu adevărat bine?, a spus Sfântul Părinte în predica din cadrul slujbei catolice Angelus.

„Nucleul ispitelor constă în folosirea lui Dumnezeu în scop propriu, acordând importanță prea mare succesului și bunurilor materiale. Diavolul este subtil: nu îndeamnă direct la săvârșirea răului, ci la un fals bine, arătând în mod fals că adevărata realitate sunt puterea și satisfacerea nevoilor primare. În acest fel, comuniunea cu Dumnezeu trece pe plan secund, se reduce la un mijloc, de fapt devine o falsă comuniune, nu mai contează și dispare. În ultimă instanță, în ispite, miza este asupra credinței, pentru că miza reală este relația omului cu Dumnezeu”, a spus Benedict.

„După cum ne învață Sfinții Părinți ai Bisericii, ispitele sunt puse în contextul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, în contextul coborârii lui Hristos la condiția noastră umană. Hristos și-a parcurs drumul până la capăt, până la moartea pe cruce și până la coborârea în iad. În acest fel, Hristos este mâna pe care Dumnezeu Tatăl a întins-o omului pentru a-l mântui. După cum ne învâță Sfântul Augustin, Hristos ne scoate din ispite și ne oferă biruința. Să nu ne temem să luptăm împotriva răului: important este să o facem cu El, cu Hristos cel biruitor!”, a încheiat Papa Benedict.

Aproximativ 150.000 de credincioși au participat duminică, în Piața San Pietro din Roma, la penultima slujbă Angelus oficiată de Papa Benedict al XVI-lea, care va demisiona pe 28 februarie.

Duminică după-amiază, Papa Benedict se va retrage pentru practici spirituale care vor dura toată săptămâna, în cadrul Postului Paștelui catolic, și vor fi intercalate de meditații spirituale care vor fi încredințate actualului secretar al Culturii de la Vatican, cardinalul Gianfranco Ravasi, care are șanse să devină papă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi