Prima pagină » Puterea Gândului » Francisc – Puterea slujirii

Francisc – Puterea slujirii

Francisc - Puterea slujirii

Confiteor Deo omnipotenti et vobis, fratres, quia peccavi nimis cogitatione, verbo, opera et omissione. Mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa… (Mărturisesc Atotputernicului Dumnezeu și vouă, fraților, că am păcătuit  cu gândul, cu cuvântul, cu fapta și cu ceea ce am omis să făptuiesc. Din vina mea, vina mea, prea mare vina mea…)

Sunt cuvintele rostite de Papa la încheierea Ritului Penitențial  al intronizării sale, care a precedat Missa Solemnă.  Este formula consacrată, pe care o rostește fiecare nou Suveran Pontif și șef al Statului Vatican.  Dar, pe buzele lui Francisc, cuvintele acestea au timbru și înfiorare de clopot. Exprimă ideea curajoasă – subliniată și în predica pe care a rostit-o – că Puterea vine din smerenie, iar Puterea papală este Puterea de a-i sluji pe ceilalți. Ne-a dat speranța că, fiind asemenea lui, și noi, păcătoșii, ne putem înduhovnici viețile, ca să devenim lumină și toiag semenilor noștri. 

A spus, în fața puternicilor lumii acesteia, între care el însuși se prenumără: „Să avem grijă de oameni, să avem grijă de toți, de orice persoană, cu dragoste. Să avem grijă mai ales de copii, de bătrâni, de cei mai fragili, care adeseori stau la periferia inimii noastre. (Vocația de a fi custozi, păstrători și administratori ai dragostei lui Dumnezeu, înseamnă) să avem grijă unii de alții, în familie: soții – unul de celălalt, părinții – de fii, iar apoi, cu timpul, fiii să devină custozi ai părinților. Să trăim cu sinceritate prieteniile, care sunt o grijă în reciprocă încredere, în respect și în bine. De fapt, toate sunt încredințate grijii omului, este o responsabilitate care ne este dată tuturor. Fiți custozii darurilor lui Dumnezeu! Când omul nu-și îndeplinește această responsabilitate, când nu avem grijă de creație și de frați, atunci surparea își face loc, iar inima se usucă. În orice epocă a istoriei, din nefericire, există irozi care urzesc planuri de moarte, distrug și urâțesc chipul bărbatului  și al femeii. Aș vrea să vă cer, să vă rog, pe toți aceia care ocupă roluri de răspundere în domeniul economic, politic sau social, pe toți bărbații și femeile de bună voință: să fim custozii creației, ai planului lui Dumnezeu înscris în natură, custozi unul al celuilalt, custozi ai mediului. Să nu lăsăm ca semnele de distrugere și de moarte să jaloneze drumul lumii noastre! Dar pentru a ne îngriji de alții, trebuie să avem grijă și de noi înșine! Amintiți-vă că ura, invidia, mândria murdăresc viața! A avea grijă înseamnă și a veghea asupra sentimentelor noastre, asupra inimii noastre, pentru că de acolo ies gândurile bune și rele – cele care construiesc și cele care năruiesc! Nu trebuie să ne fie teamă de bunătate! Mai mult – nici de blândețe!”.

Francisc nu vorbește ca un Stăpân. Vorbește ca un Părinte. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Cum este influențată calitatea somnului de cartierul în care locuiești?