Prima pagină » Știri » Cât te costă minivacanța de 1 Mai în sudul litoralului românesc

Cât te costă minivacanța de 1 Mai în sudul litoralului românesc

Cât te costă minivacanța de 1 Mai în sudul litoralului românesc
Tarifele din sudul litoralului pentru minivacanța de 1 Mai pornesc de la 7 euro pe noapte la un hotel de două stele și ajung la 15-20 euro pe noapte pentru hotelurile de trei sau patru stele, prețuri similare cu cele de anul trecut, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Tarifele din sudul litoralului pentru minivacanța de 1 Mai pornesc de la 7 euro pe noapte la un hotel de două stele și ajung la 15-20 euro pe noapte pentru hotelurile de trei sau patru stele, prețuri similare cu cele de anul trecut, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Federația arată, într-un comunicat, că hotelierii oferă, cu ocazia minivacanței de 1 Mai și Paște, pachete de servicii care includ spectacole, divertisment și activități tradiționale.

Pe de altă parte, Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) a anunțat prețurile pentru programul „Vacanțe la țară”, derulat în perioada 14 aprilie – 15 iunie: 150 de lei pe persoană pentru pensiuni de două margarete, respectiv 195 lei pe persoană pentru pensiuni de trei și patru margarete.

Pachetele cuprind sejururi de șase zile (duminică-vineri), cu mic dejun inclus. Prețurile nu sunt însă valabile în intervalul 29 aprilie – 7 mai.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Kelemen Hunor: Noul guvern trebuie format până la în 10 – 15 iunie
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în stare critică la spital
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Record absolut pentru o sculptură de Constantin Brâncuși la o licitație din New York