Prima pagină » Sport » Vreau să-mi învăț copilul tenis. Cât te costă și unde găsești antrenori

Vreau să-mi învăț copilul tenis. Cât te costă și unde găsești antrenori

Vreau să-mi învăț copilul tenis. Cât te costă și unde găsești antrenori

„Loviturile și mișcarea în teren se învață cam într-un an. În următorii zece ani trebuie să fii un mare campion” , spunea cu ceva vreme în urmă Ion Țiriac. Tot el mai spunea că la 9 ani ești deja bătrân pentru fi inițiat în tenis.

Nu toată lumea este, însă, de acord cu Țiriac când vine vorba despre vârsta de la care părinții își pot trimite copiii să învețe tenisul. „Un copil poate juca tenis chiar de la patru ani, când este în stare să țină în mână o rachetă”, spune antrenorul Claudiu Munteanu, directorul Clubului Sportiv „Tenis Prim”, „dar totul trebuie să fie o joacă pentru ei. Rachetele să aibă o suprafață mare de lovire, mingea să fie ușoară, de burete, iar copilul trebuie să se joace. Trebuie să învețe tenisul ca pe o joacă. Poate să facă două-trei antrenamente pe săptămână alături de alții copii și, dacă părintele își permite, poate să facă și o lecție cu un antrenor privat”.

Cât costă, însă, inițierea în tenis a unui copil: echipamentul, reprezentat de 1-2 rachete de tenis, 1-2 perechi de pantofi sport, un trening, câteva tricouri și câteva șorturi poate costa între 200 și 400 de euro. Urmează, apoi, antrenorul și orele de tenis de pe teren. Prețurile diferă de la club la club și încep de la 20 de lei pe oră și pot ajunge și la 130-150 de lei, în funcție de valoarea antrenorului.

Iată o listă cu câteva școli de tenis din București și cu prețurile practicate:

CS Dinamo București (Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 7-9, sector 2) La secția de tenis a Clubului Sportiv Dinamo București există programe atât pentru inițere, cât și pentru avansați și pentru cei care vor să practice acest sport în regim intensiv. Opt ședințe a câte o oră costă 280 RON pe lună, pentru 12 ședințe plătești 360 RON, iar pentru 20 de ședințe 600 RON.

Sud Arena (Șos. Vitan Bârzești 5-7, Sector 4, București) – Inițierea în tenis, pe grupe de copii, începe de la prețul de 250 RON pe lună pentru opt ședințe de câte o oră și jumătate. De școala de tenis se ocupă instructorul Valentin Raiciu, iar Sud Arena are parteneriate cu multe grădinițe din sector, fiind preocupată de inițierea copiilor de la vârste foarte fragede.

Pescariu Sports & Spa/Tenis Club București (Str. Glodeni nr. 3, sector 2) – Școala construită de Dinu Psecariu, la care antrenează probabil cei mai buni antrenori din Romînia, în frunte cu Adrian Marcu, are multe programe de inițiere, pentru diverse categorii de vârstă. Copii sunt primiți la lecții începând de la 5 ani iar tarifele sunt după cum urmează:

– 399 RON pe lună pentru trei antrenamente pe sătămână(luni, miercui, vineri) în grupe de 5-6 copii;

– 289 RON pe lună pentru două antrenamente pe săptămână(marți și joi) în grupe de 5-6 copii;

– 145 RON pe lună pentru o singură ședință, sâmbăta, în grupe de 5-6 copii;

Pentru cei care își doresc ore particulare există și această posibilitate, la prețul de 132 RON ora sau 1200 RON pentru zece ședințe.

Tenis Club Major (Complexul Studențesc Tei, Str. Oltețului nr. 20, sector 2) – Acesta este un alt club care se ocupă de inițierea copiilor în tenis iar tarifele sunt:

– 165 RON pentru 1 oră x 8 antrenamente/lună în grupă de 6 copii:
– 700 RON pentru 1,5 ore x 22 antrenamente/lună în grupă de 2 copii:
– 55-70 RON pe oră pentru antrenament individual.

Smash Tenis ( Strada Lunca Cernei nr. 3, București, în incinta Școlii 176)  – Aceasta este o școală unde pot învăța tenis și adulții. Pentru copii prețurile sunt:

– 270 RON/12 ședințe sau 220 RON/8 ședințe pe lună în grupă de patru copii;

– 300 RON/12 ședințe sau 200 RON 8/ședințe pe lunî în grupă de doi copii.

Club Voinicelu (Strada Gheorghe Petrașcu nr. 43-45, sector 3) – Club care se ocupă atât de inițierea în tenis cât și în minitenis. Inițierea în minitenis, sport adresat copiilor cu vârsta între 5 și 10 ani se face pentru 150 RON/8 ședințe pe lună în vreme ce inițierea în tenis costă 250 RON/8 ședințe.

DAX Tenis Club (Strada Pravăț Nr. 22, Sector 6, București) – Inițierea se face în grupe de cel mult opt copii:

– 330 RON/12 ședințe sau 220 RON/8 ședințe în grupe de 4 copii;

– 420 RON/12 ședințe sau 280 RON/8 ședințe în grupe de 3 copii;

– 540 RON/12 ședințe sau 360 RON/8 ședințe în grupe de 2 copii în vreme ce o oră de tenis individual costă 80 RON.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
VIDEO Mesajul lui Nicușor Dan pentru ministrul Nazare și noua lui soție. Președintele și partenera sa au participat la nuntă
Cancan.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Vine o nouă criză financiară? Cum arată România în 2026 față de 2008
Mediafax
Călin Georgescu, mesaj SURPRIZĂ de la Oradea: „Nu sunt în campanie electorală. Sunt într-o lucrare”
Click
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Digi24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Cancan.ro
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
De ce copiii ar trebui să primească o educație mai bună în ceea ce privește mirosurile
Mediafax Italia
Localitatea care a rămas fără polițist local. Primarul este nevoit să patruleze pe străzi
Mediafax Spania
Cine are CELE MAI MARI PENSII?! Încasează peste 3.000 de euro în fiecare lună după o viață muncită... în mină