Prima pagină » Știri » Marșul Diversității s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare, în ciuda ploii

Marșul Diversității s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare, în ciuda ploii

Andrei Dumitrescu
Marșul Diversității s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare, în ciuda ploii
Marșul Diversității, la care au participat peste 200 de persoane, tineri, dar și oameni trecuți de prima tinerețe, s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare, în ciuda ploii care a bătut în reprize pe parcursul manifestării, sâmbătă seară, în Capitală.

Marșul Diversității, la care au participat peste 200 de persoane, tineri, dar și oameni trecuți de prima tinerețe, s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare, în ciuda ploii care a bătut în reprize pe parcursul manifestării, sâmbătă seară, în Capitală.

De la ora 17.00, au început să se strângă la Arcul de Triumf, în zona special amenajată păzită de jandarmi, tineri și tinere, persoane mai în vârstă, un cuplu de lesbiene din care una în cărucior, travestiți, cupluri heteorsexuale cu copii și reprezentanți ai ambasadelor Olandei, Finlandei, Marii Britanii și SUA.

Mulți au venit accesorizați cu peruci și eșarfe din pene multicolore, în timp ce grupurile de la ambasadele Marii Britanii și SUA erau în tricouri roșii respectiv albastre, pe care aveau imprimate mesaje pro diversitate.

Totodată, organizatorii au distribuit stegulețe și au desfășurat un steag curcubeu lung, pe care participanții la marș l-au purtat pe deasupra coloanei pe care o formau.

Coloana a fost condusă de o mașină de teren cu platformă pe care a mixat un DJ și a dansat un animator care purta o mască aurie și avea prinse pe spate multe baloane alungite de diferite culori.

Participanții au mers în pași de dans și au arborat pancarte cu mesaje precum: „Ura nu e normală”, „Nu homofobiei”, „Vrem drepturi egale” și „Etichetele sunt pentru haine, nu sunt pentru oameni”.

Marșul s-a desfășurat fără incidente, pe Șoseaua Kisselef, traficul fiind restricționat pe două benzi, până aproape de Piața Victoriei, manifestanții oprindu-se la intrarea în Parcul Kiseleff, unde cântăreața Mbela Nzuzi cu trupa Gloria a animat în continuare atmosfera.

Înaintea marșului a avut loc o conferință în care Remus Cernea i-a prezentat pe europarlamentarii Ulrike Lunacek, din Austria, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, care a făcut public faptul că este lesbiană, și Michael Cashman, care a venit la București cu soțul său. Acesta a ținut o cuvântare la finalul marșului, când au vorbit și ambasadorii Finlandei și Olandei, și a spus că are cu partenerul său o relație de 30 de ani și o căsnicie de șase ani.

Primul Marș al Diversității în România a avut loc în 2005 și, începând de atunci, a devenit evenimentul emblematic al GayFest – manifestare organizată din 2004 de Asociația Accept, constând într-o săptămână de evenimente culturale și de informare adresate publicului larg.

Tot sâmbătă, la București, s-a desfășurat și Marșul pentru Normalitate organizat de Noua Dreaptă, o replică la Marșul Diversității, care anul acesta a avut și un caracter politic, organizatorii făcând referire la discuțiile privind definirea familiei în viitoarea Constituție a României.

Comisia de revizuire a Constituției a adoptat, miercuri, un amendament care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între „un bărbat și o femeie”, sintagmă care înlocuiește cuvântul „soți”, prezent în textul actual al Legii fundamentale.

Articolul 48, alineatul (1) din actuala Constituție, care are conținutul „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor” devine: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Amendamentul a fost inițiat de deputații Florica Cherecheș, Grigore Crăciunescu și Mircea Dolha și a fost adoptat cu 15 voturi „pentru” și 3 abțineri. Deputații PNL Petre Roman, George Scutaru și Alina Gorghiu sunt cei care s-au abținut.

Un amendament în acest sens a fost transmis Comisiei de revizuire și de către Biserica Ortodoxă Română.

Deputatul independent Remus Cernea a declarat, miercuri, că România va fi pusă pe lista țărilor homofobe dacă amendamentul adoptat de Comisia de revizuire a Constituției care definește căsătoria ca relație dintre un bărbat și femeie va fi validat de plen și de referendum.

Liderii USL Victor Ponta și Crin Antonescu nu au ajuns la un acord, joi, în privința definirii căsătoriei ca relație între un bărbat și o femeie în noua Constituție, cei doi având poziții fundamental diferite pe care și le mențin, votul asupra amendametului deja adoptat urmând a fi reluat.

Ponta a spus că nu vede de ce actuala prevedere din Constituție, care definește căsătoria ca relație între „soți”, ar trebui schimbată, în timp ce Antonescu a subliniat că își menține părerea inițială, privind definirea casătoriei ca relație între un bărbat și o femeie.

Antonescu a spus că, dacă se va solicita în Comisia de revizuire o reluare a votului, atunci va supune din nou la vot amendamentul, comisia urmând să decidă.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis președinților camerelor o serie de amendamente pentru revizuirea Constituției, propunând ca întemeierea familiei să se facă pe căsătoria liber consimțită dintre „un bărbat și o femeie” și ca rolul și importanța BOR și a celorlalte culte în istoria României să fie recunoscut.

(Serviciul Foto al MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini)

LOTO 6/49. Noi extrageri LOTO, astăzi, de la ora 19:00. Report de peste 8,4 milioane de euro la LOTO 6/49

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele care au mai multe șanse să supraviețuiască cancerului au următoarele caracteristici, potrivit unui studiu amplu
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Valentin Sanfira, prima REACȚIE după dezvăluirile sfâșietoare făcute de Codruța Filip: 'Am găsit ceva mai valoros'
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Florin Manole: „Mama mea a lucrat într-o croitorie toată viața. Salariul ei n-a crescut decât odată cu salariul minim”
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
IGPR anunță schimbări în 2026: categorii de permis ce vor fi interzise pe autostradă anul acesta
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Cât timp mai pot parca gratuit șoferii de mașini electrice în București?