Prima pagină » Sport » Ce au confiscat polițiștii din patru mașini ale suporterilor Rapidului

Ce au confiscat polițiștii din patru mașini ale suporterilor Rapidului

Ce au confiscat polițiștii din patru mașini ale suporterilor Rapidului
Mai multe bâte, cuțite și bastoane au fost confiscate de polițiștii vasluieni, luni seară, din patru mașini în care se aflau suporteri ale echipei de fotbal Rapid, în urma unor controale instituite pe DN 24, înainte de meciul FC Vaslui - Rapid, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, toate armele albe au fost găsite în timpul unor controale făcute la punctul de control Crasna, situat la 18 kilometri distanță de municipiul Vaslui, în mai multe autoturisme aparținând suporterilor rapidiști.

„Polițiștii au legitimat persoanele din mașinile respective, au stabilit cui aparțin acele bâte, bastoane și cuțite, fiind ridicate în vederea desfășurării de cercetări. În funcție de rezultatul anchetei, vor fi dispuse și măsuri de natură penală sau contravențională, împotriva deținătorilor acelor obiecte”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ștraub.

Meciul de fotbal dintre FC Vaslui și Rapid București, din cadrul primei etape a Ligii I la fotbal, are loc luni seară, de la ora 21.30, pe Stadionul Municipal Vaslui.

Recomandarea video

Mediafax
Deputat PNL: Orice tentativă de schimbare a guvernului echivalează cu sabotarea unui obiectiv de țară
Digi24
Măsuri disperate în Iran înaintea unei posibile invazii terestre. Teheranul a început recrutarea copiilor
Cancan.ro
Cum arată cel mai luxos tren din lume Cât au plătit doi români pentru aventura din Orient Express
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Criza care seamănă cu pandemia: zboruri anulate, combustibil scump și niciun calendar pentru redresare
Click
Destinația din Europa unde 300 de euro ajung pentru două săptămâni de vacanță. Povestea unei turiste care nu credea că poate fi atât de ieftin: „Am trăit ca o regină”
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 4600 de euro. Terenul este uriaș
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă te prinde poliția cu 61 km/h în localitate. Mai există „limita de toleranță”?
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit cele mai vechi zaruri din lume