Prima pagină » Magazin » Vinetele, legumele îndrăgite ale verii – 7 efecte pozitive pentru sănătate

Vinetele, legumele îndrăgite ale verii – 7 efecte pozitive pentru sănătate

Vinetele, legumele îndrăgite ale verii - 7 efecte pozitive pentru sănătate

Vinetele sunt printre cele mai sănătoase legume din lume Și, cu toate că luna iulie este perioada în care acestea sunt în plin sezon, ne putem bucura de ele până târziu în toamnă. Se consideră că vinetele sunt originare din India, unde au crescut ca plante sălbatice și au fost cultivate pentru prima dată în China, iar în Europa au devenit foarte populare în timpul Evului Mediu, atunci când au fost aduse prima dată de către maurii din Africa de Sud.

Gustul amărui al vinetei necoapte a adus, pe nedrept, o reputație negativă acestei legume în Evul Mediu. Timp de sute de ani oamenii nu au mâncat vinete deoarece erau convinși că aduc nebunia, lepra și cancerul.  Leguma și-a recuperat traptat din prestigiu, recucerindu-i pe oameni ca plantă decorativă înainte de a le ajunge, din nou, în farfurie, unde a și rămas, începând cu secolul al 18-lea.  Iată și ce beneficii aduce această legumă sănătății noastre:  1. Vinetele conțin fier, calciu și alte minerale, nutrienți esențiali sănătății corpului nostru. Fie că le consumi pe grătar, coapte, prăjite sau în tocăniță, vinetele sunt la fel de delicioase și au același efect pozitiv asupra sănătății tale.

Află totul despre beneficiile consumului de vinete de pe csid.ro!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Decizia referitoare la Ucraina care împarte UE. Politolog: „România rareori transformă asemenea momente în oportunităţi”
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Ingredientul secret pe care Irina Loghin îl pune în must pentru a-l păstra peste iarnă. „Să fie limpede, curat”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!