Prima pagină » Știri » Guvernul a acceptat un compromis cu Ford, compensând penalități, pentru a nu „distorsiona” imaginea

Guvernul a acceptat un compromis cu Ford, compensând penalități, pentru a nu „distorsiona” imaginea

Guvernul a acceptat un compromis cu Ford, compensând penalități, pentru a nu
Guvernul a decis să ajungă la un compromis cu Ford și să compenseze parțial penalitățile pe care compania trebuie să le achite, pentru nerealizarea la Craiova a numărului de mașini la care s-a angajat, cu pretinse daune de mediu invocate de acesta, după ce investitorul s-a adresat Curții de Arbitraj

Guvernul a decis să ajungă la un compromis cu Ford și să compenseze parțial penalitățile pe care compania trebuie să le achite, pentru nerealizarea la Craiova a numărului de mașini la care s-a angajat, cu pretinse daune de mediu invocate de acesta, după ce investitorul s-a adresat Curții de Arbitraj

Formula de compromis este argumentată de Guvern prin efortul bugetar care ar trebui făcut pentru angajarea unor avocați și dorința de a nu „distorsiona” climatul investițional românesc și imaginea țării față de potențialii investitori.

Grupul american a preluat în 2007, de la stat, compania Automobile Craiova, plătind 57 milioane de euro pentru 72,4% din acțiuni. Conform contractului de privatizare, investitorul avea obligația să realizeze până la 19 martie 2012 investiții tehnologice și de mediu de 675 milioane euro și un volum de autovehicule de aproximativ 250.000 unități.

Autoritățile române arată că programul investițional a fost realizat, dar, din cauza crizei economice, Ford a solicitat ajustarea numărului de autovehicule pe care urma să le producă și, proporțional, reducerea volumul ajutorului de stat pentru investiții, renunțând la ajutorul de stat pentru pregătirea profesională aprobat de Comisia Europeană. Chiar și în aceste condiții, însă, investitorul era obligat să achite o penalitate reprezentând 25% din prețul acțiunilor achiziționate, respectiv 14,25 milioane euro.

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a transmis în acest sens o notificare privind neîndeplinirea acestei clauze, cumpărătorul fiind înștiințat că este obligat să achite această penalitate până cel târziu la 22 mai 2013.

La începutul acestui an, Ford a invocat însă, conform unui document al Guvernului, „pretinse pierderi de mediu” ulterior privatizării, prin contaminarea pânzei freatice, și a acționat România în judecată la Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris, cerând despăgubiri de 15 milioane euro, apropiată de suma pe care trebuia să o achite statului ca penalități.

„În toata perioada scursa de la începutul anului curent, cumpărătorul a purtat discuții cu autoritățile de mediu, pentru a clarifica aspectele ce țin de finalizarea de către Ford România a obligațiilor de mediu, respectiv cu AAAS pentru a se determina dacă cheltuielile de mediu efectuate de Ford România pot fi încadrate în prevederile contractului referitoare la dreptul la despăgubiri al cumpărătorului pentru pierderi de mediu. Aceste discutii au vizat eventuala compensare parțială a penalităților pentru nerealizarea volumului de producție datorate de cumpărător cu sumele cheltuite sau care urmeaza a fi cheltuite de cumpărător pentru îndeplinirea obligațiilor de mediu, În completarea acestor discuții, Ford a considerat necesară deschiderea procedurii de arbitraj, având ca obiect obligarea AAAS la plata sumei de 15 milioane euro, reprezentând despăgubiri ca urmare a efectuării lucrărilor de mediu pentru decontaminarea terenului aflat la fabrica de automobile Craiova”, se arată în document.

Primul termen al procesului era 30 septembrie, iar Guvernul, invocând faptul că acesta „poate conduce la distorsionarea climatului investitional românesc, deteriorarea imaginii pentru potențialii investitori și la consumarea unor resurse financiare importante alocate de la bugetul de stat”, a acceptat o formulă de compromis, prin compensarea reciprocă a creanțelor.

În susținerea acestei decizii, Guvernul arată că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are o situație economico-financiara dificilă, creată de poprirea tuturor conturilor și, „mai nou”, a acțiunilor deținute la societățile comerciale din portofoliu, cât și a conturilor unor debitori ai instituției, situație care va determina solicitarea de la buget a unor sume suplimentare necesare contractării serviciilor unei case de avocatură care să reprezinte partea română în acest litigiu, dar și plata unor taxe/comisioane substanțiale, „existând posibilitatea ca, la finalul litigiului, Autoritatea să fie obligată la plata efectivă a despăgubirii, în situația pierderii procesului”.

Guvernul mai arată că ar trebui asigurate fonduri și pentru ca statul să deschidă la rândul său un proces prin care să oblige Ford să achite penalitatea datorată conform contractului și invocă „interesul autorităților locale și centrale de sprijinire a dezvoltarii zonei industriale Craiova prin investiții substanțiale și de lungă durată” și susținerea pentru „un mediu concurențial pe piața autovehiculelor”.

Cu toate aceste argumente, Guvernul a mandatat AAAS să încheie cu Ford un act adițional la contractul de privatizare, având ca obiect stabilirea unui mecanism de compensare parțială și decontare a unor creanțe reciproce între stat și investitorul american, act adițional prin care statul își asumă obligația de rambursare a costurilor de remediere a contaminării de sub amplasamentul fabricii de la Craiova, invocate de Ford, prin compensarea parțială a creanțelor reciproce, pe măsură ce acestea devin certe, lichide și exigibile, respectiv prin decontarea de către AAAS a cheltuielilor viitoare efectuate de Ford, pe măsură ce aceste costuri vor fi certificate.

Obligația de rambursare a costurilor a fost limitată exact la valoarea penalității datorate de cumpărători către AAAS. Odată cu aplicarea mecanismului de compensare, Ford va retrage cererea de arbitraj de la Paris.

Costurile vor fi certificate de doi experți independenți (un expert de mediu și un expert financiar), desemnați prin mandat comun de AAAS și Ford, iar acțiunile de remediere a mediului sunt inspectate și confirmate de Ministerul Mediului.

Experții vor elabora un raport asupra problemelor de mediu, iar Ministerul Mediului va verifica, dar numai din punct de vedere tehnic, concordanța dintre informațiile din raport și situația în teren, în ceea ce privește realizarea acțiunilor de remediere.

Prin raport se va determina dacă această contaminare este istorică și poate fi localizată în timp înaintea privatizării.

Obligația de plată a penalității datorate de cumpărători se consideră îndeplinită la data creditării contului escrow, prin transferul de către Ford România în cont a sumei datorate AAAS, în cuantumul și condițiile care vor fi stabilite în actul adițional, sumă care va rămâne la dispoziția AAAS timp de zece ani, dar având destinația de a acoperi costurile de remediere a mediului suportate de Ford.

În primăvara anului trecut, Ford anunța printr-un comunicat că a semnat cu AVAS (actual AAAS-n.r.) un act adițional la contractul de privatizare a Automobile Craiova, în baza căruia va produce un număr de mașini mult mai redus față de cel asumat și „va plăti penalități”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
19 ani de la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu - Cronologia
Digi24
„Lipiciul” care ține Rusia și China împreună într-o „prietenie fără limite”
Cancan.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”
Mediafax
Iranul înființează un nou organism pentru supravegherea Strâmtorii Ormuz
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Filmul „Fjord” al lui Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan în distribuție, ovaţionat timp de 12 minute la Cannes
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mai e valabil permisul auto dacă îți schimbi buletinul? Regula din Codul Rutier 2026 care te poate costa mii de lei
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce urșii panda stau uneori în mâini?