Prima pagină » Economic » Croitoru: BNR poate lua aur de la Roșia Montană dacă nu depășește 10-20% din rezerva internațională

Croitoru: BNR poate lua aur de la Roșia Montană dacă nu depășește 10-20% din rezerva internațională

Croitoru: BNR poate lua aur de la Roșia Montană dacă nu depășește 10-20% din rezerva internațională
BNR ar putea să cumpere aur din producția de la Roșia Montană, cu condiția ca ponderea acestui metal în rezerva internațională a României să se mențină între 10 și 20%, a declarat, vineri, la Comisia Roșia Montană, Lucian Croitoru, reprezentant al Băncii Naționale.

BNR ar putea să cumpere aur din producția de la Roșia Montană, cu condiția ca ponderea acestui metal în rezerva internațională a României să se mențină între 10 și 20%, a declarat, vineri, la Comisia Roșia Montană, Lucian Croitoru, reprezentant al Băncii Naționale.

Potrivit afirmațiilor sale, cantitatea anuală de aur care va fi produsă în această exploatare va fi de aproximativ 10 tone.

„La prețul actual, ar însemna 370-400 de milioane de euro pe tona de aur fin, de aur monetar. Această tranzacție pentru BNR nu este o tranzacție ieșită din comun. BNR face operații de acest ordin destul de des”, a menționat Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.

El a spus că achiziționarea de 10 tone de aur pe an de către BNR ar însemna o creștere în primul an de 10%, în condițiile în care banca are în prezent 103 tone fizice de aur în proprietatea statului român.

„O creștere de 10%, de asemenea, nu este o creștere ieșită din comun”, a apreciat Croitoru, adăugând că, între 1990 și 2000, BNR a cumpărat 37,3 tone de aur.

Rezerva de aur a BNR este de 103,7 tone, care valorează aproximativ 3,3 miliarde de euro la cotațiile internaționale din luna septembrie. La finele lunii septembrie, rezerva de aur reprezenta 9% din rezervele internaționale ale României (valute plus aur).

„O concluzie legată de producție este aceea că pe an cantitatea de aur produsă nu este în afara normalului și astfel de tranzacție nu ar fi nici în afara posibilităților Băncii Centrale a României”, a afirmat Lucian Croitoru.

Reprezentantul BNR a arătat că o eventuală cumpărare de aur de la Roșia Montană va depinde și de prețul acestuia.

„În lume, costurile de tranzacție, de transport al aurului nu costă mult, nu sunt foarte mari, deci acesta se poate cumpăra din orice loc. O decizie cu fundament de cumpărare a aurului se referă la preț”, a subliniat el, adăugând că BNR are întotdeauna în vedere raționalitatea economică.

El a amintit că BNR a stopat cumpărarea de aur în anul 2000, în condițiile în care cu un an înainte s-a introdus TVA de 19% pentru tranzacțiile cu aur, fapt care „a făcut aurul prea scump”.

„O decizie de cumpărare de aur are la bază și raportul dintre prețul intern și cel internațional al aurului”, a declarat Croitoru.

Referindu-se la un eventual drept de preempțiune al BNR pentru cumpărarea aurului, el a arătat că acest lucru nu înseamnă neapărat exercitarea acestui drept și nici nu înseamnă cumpărarea de către BNR a unei anumite cantități de aur.

„Avem în rezerva BNR o anumită structură pe care noi o considerăm optimă între aur, euro, dolari, DST. În general, ponderea aurului în acesată rezervă a oscilat între 10 și 20% din rezerva internațională a României. Astăzi avem o pondere a aurului de aproximativ 10% și au fost ani când BNR a avut și 21% ponderea aurului în totalul rezervei. Ce spun aceste cifre? Că este ceva loc de cumpărare din moment ce noi am avut și considerăm că este optim această proporție între 10 și 20%. Există ceva loc pentru cumpărarea de aur”, a afirmat Croitoru.

El i-a atenționat pe membrii Comisiei, de asemenea, că trebuie ținut cont că este optim ca rezerva valutară a BNR să acopere circa șase luni de importuri de bunuri și servicii.

„Cumpărările de aur ale BNR, dacă vor fi, trebuie să fie făcute în cantități care să nu deterioreze proporțiile menționate. Decizia de cumpărare a aurului, dacă va fi, va aparține Consiliului de Administrație al BNR, altul decât cel de astăzi, pentru că la anul consiliul se va reînnoi”, a menționat reprezentantul BNR.

Potrivit afirmațiilor sale, „prețul aurului poate provoca surprize”.

„Este foarte important să aveți în vedere că, potrivit standardelor internaționale de contabilitate, o creșterea prețului aurului provoacă un efect de evaluare pe care BNR îl pune într-un fond de rezervă. El nu produce profituri pentru bancă sau venituri. În schimb, când prețul aurului scade, el poate să producă pierderi”, le-a mai spus el parlamentarilor.

Pe de altă parte, acesta a subliniat că, prin lege, BNR este obligată să asigure stabilitatea prețurilor, să promoveze o politică monetară în acest sens și, în consecință, decizia de cumpărare a aurului va fi subordonată acestui criteriu.

„Cantitățile de aur pe care le va cumpăra România nu rămân fără efecte în ceea ce privește cantitatea de bani din economie și atunci Banca Națională este obligată, dacă vrea să respecte stabilitatea prețurilor (…), va trebui să sterilizeze. Deci, în afara faptului că există un preț de cumpărare, BNR va efectua și cheltuieli, care uneori pot fi serioase, în ceea ce privește sterilizarea acestor cumpărări. Într-o exprimare mai plastică, arestarea banilor care se creează odată cu cu această cantitate de aur, pentru a nu produce inflație”, a mai spus el.

La Roșia Montană (județul Alba) se află cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la peste 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint.

Investiția Roșia Montană este blocată de mai mulți ani din cauza disputelor privind protecția mediului.

Proiectul ar urma să fie derulat de Roșia Montană Gold Corporation, controlată de compania canadiană Gabriel Resources, care deține 80,69% din acțiuni. În spatele Gabriel Resources sunt nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz și Thomas Kaplan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
De ce insistă AUR cu suspendarea lui Nicușor Dan, deși nu are voturile necesare. Miza reală a demersului
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
Horoscop marți, 11 august. Leii au o atitudine pozitivă, iar Balanțele își schimbă stilul de viață
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Ce a pățit un turist elvețian, cazat în pensiunea de 4 stele a lui Smiley și Radu Vâlcan, din Vama Veche: 'Jecmăneală totală!'
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Mecanismul unei catastrofe: Rivalitatea care a zguduit întreaga lume