Prima pagină » Sport » Cine apare în această fotografie?

Cine apare în această fotografie?

O fotografie spectaculoasă, realizată în urmă cu mulți ani, a apărut pe internet după victoria SIMONEI HALEP în semifinala Roland Garros, contra nemțoaicei Andrea Petkovici.

În imaginea publicată de Sport.ro, SIMONA HALEP, care pe atunci era foarte mică, fiind tunsă băiețește, apare alături de Gică Hagi. Fotografia a fost realizată la marginea unui teren de tenis, cel mai probabil în timpul unui antrenament.

”Eu am vrut să ajung un mare sportiv, dar condițiile nu m-au ajutat, așa că mi-am propus ca unul dintre copiii mei să ajungă și iată că visul s-a împlinit. Prima dată am încercat cu băiatul, la fotbal și la tenis, dar visul s-a spulberat. Apoi, a apărut mica stea, n-am crezut de prima dată, dar am văzut că ceva se mișcă. La 6 ani, Simona a câștigat Cupa Litoralului, la 6 ani!”, a povestit Stere Halep, tatăl SIMONEI HALEP.

Recomandarea video

Mediafax
Proiect de lege: scutire de impozit pe venit pentru părinții cu doi copii. Măsura merge la vot final în Camera Deputaților
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Capitala a fost bombardată! Un avion a fost doborât în această dimineață. A început războiul dintre cele două țări
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al prezidenţialelor
Mediafax
Cum s-a ajuns la războiul dintre Pakistan si Afganistan
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
BREAKING. Măruță A REVENIT în spațiul monden. A semnat un nou contract în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani în costum de baie! Imaginile care i-au lăsat pe fani fără cuvinte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Arhimandritul Metodie, condamnat definitiv după ce a băut „un litru de vin” și a urcat la volan. Ce pedeapsă a primit
Descopera.ro
O stea colosală și-a schimbat brusc culoarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!