Prima pagină » Știri externe » Mesajul transmis de gruparea Stat Islamic într-o înregistrare video cu jurnalistul britanic ostatic John Cantlie

Mesajul transmis de gruparea Stat Islamic într-o înregistrare video cu jurnalistul britanic ostatic John Cantlie

Mesajul transmis de gruparea Stat Islamic într-o înregistrare video cu jurnalistul britanic ostatic John Cantlie
Jihadiști din cadrul grupării Statul Islamic (SI) au difuzat joi o înregistrare video cu un jurnalist britanic independent, John Cantlie, în care acesta afirmă că a fost răpit de grupare după ce a sosit, în noiembrie 2012, în Siria, relatează AFP.

În înregistrare, postată pe YouTube, jurnalistul, care a colaborat cu publicațiile Sunday Times, The Sun, Sunday Telegraph și AFP, apare în ținută de culoarea portocalie, la o masă, vorbind singur în fața camerei de luat vederi.

În înregistrarea video, de peste trei minute, nu pare să existe nicio amenințare la adresa vieții acestuia.

SI, care seamănă teroarea în vaste regiuni pe care le ocupă în Siria și Irak, a difuzat începând din august trei înregistrări video ale execuțiilor a doi jurnaliști americani și unui lucrător umanitar britanic, ca represalii față de atacuri americane asupra unor poziții ale organizației în Irak. Gruparea a amenințat, de asemenea, cu uciderea altui ostatic britanic, Alan Henning.

În înregistrarea video, jurnalistul John Cantlie, care vorbește în engleză, cu subtitrare în arabă, anunță „episoade viitoare” în care va dezvălui „adevărul despre motivațiile SI”.

Niciun indiciu nu există despre data înregistrării, însă ostaticul citează războiul declarat la începutul lui septembrie de către Statele Unite cu scopul înfrângerii SI.

La începutul înregistrării video, el afirmă că a fost răpit de către SI după ce s-a întors în Siria, în noiembrie 2012.

John Cantlie a mai fost răpit, împreună cu un coleg olandez, timp de câteva zile, în iulie 2012, de către jihadiști, în nordul Siriei. Cei doi au fost eliberați de către Armata Siriană Liberă (ASL), la vremea aceea principala componentă a rebeliunii siriene.

Atunci, el a fost rănit la braț, de tiruri ale răpitorilor, într-o tentativă de evadare, iar colegul său olandez a fost rănit la nivelul șoldului.

În august 2012, John Cantlie a declarat că o parte a răpitorilor săi proveneau din Marea Britanie. „Erau în total vreo 30, aproximativ 12 vorbeau engleză, iar nouă aveau accent londonez”, scria el în Sunday Times.

Cantlie a mai povestit că a fost legat la ochi și a fost amenințat cu moartea în mai multe rânduri. „La un moment chiar au ascuțit cuțite pentru decapitare. Era terifiant”, declara jurnalistul pentru BBC.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi