Prima pagină » Puterea Gândului » Mit și mint: distanța dintre Radu Beligan și Victor Ponta

Mit și mint: distanța dintre Radu Beligan și Victor Ponta

Mit și mint: distanța dintre Radu Beligan și Victor Ponta
Uitându-mă la imaginea cu Victor Ponta pe scenă, iar Radu Beligan în spatele lui, pe plasma supraponderală și suprapopulată cu susținători, mi-a venit să măsor distanțele. Cum ar fi distanța dintre mit și mint. Cu siguranță, în acest caz, mai mare decât cea trasată de 70.000 de pesediști care se țineau de mână plictisiți, într-o adulație teatrală a președintelui soare-răsare.

Radu Beligan este un mit. Este Egoistul, Ianke, Guglielmo, Actorul, Bătrânul, Spirache, Kondilas, Richard al III-lea. Este în tot teatrul românesc și deasupra lui. Radu Beligan este un mit în viață.

„Îl susțin pe Victor Ponta, pentru că țara asta are nevoie de un Președinte tânăr și energic! Cred în tineri, doamnelor și domnilor! Tinerii sunt capitalul nostru cel mai de preț. Trebuie să ne folosim de acest capital, de la nivelul cel mai de jos și până la vârf! Dixi et salvavi animam meam (am spus și mi-am mântuit sufletul)”. Acesta a fost mesajul transmis într-o înregistrare video de către Radu Beligan.

Mi-aș contrazice vârsta, dacă nu v-aș da dreptate, domnule Radu Beligan: „tinerii sunt capitalul nostru cel mai de preț”. Avem în țara asta o resursă supremă de independență energetică: energia unei generații. Dorința de a merge mai departe, visul nealterat de dictatură, conștiința libertății, toate sunt aici.

În aceeași generație avem însă și restul. Prostia, răutatea, hoția, impostura sunt, din nefericire, prezente din plin și în generația mea, domnule Beligan. Tinerețea nu le șterge. Răul și binele trăiesc împreună îi orice generație.

Nu-mi permit să vă dau sfaturi în privința susținerii unui candidat sau a altuia, aveți convingerile dumneavoastră. Iar eu la teatru nu am să mă opresc să merg, doar pentru că am alte convingeri.

Vă propun însă un exercițiu. Să lăsăm deoparte tinerețea și să o înlocuim cu altceva: „Cred în cinste și onoare, doamnelor și domnilor! Cinstea și onoarea sunt capitalul nostru cel mai de preț. Trebuie să ne folosim de acest capital, de la nivelul cel mai de jos și până la vârf! Dixi et salvavi animam meam.”

Cred, cu tărie, că dacă cinstea și onoarea ar fi folosite, de la nivelul cel mai de jos și până la vârf, sufletul acestei națiuni ar fi mântuit.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi