Prima pagină » Sport » Real Madrid negociază pentru redenumirea stadionul Santiago Bernabeu

Real Madrid negociază pentru redenumirea stadionul Santiago Bernabeu

Real Madrid negociază pentru redenumirea stadionul Santiago Bernabeu
Clubul Real Madrid negociază cu zece posibili parteneri pentru redenumirea stadionului Santiago Bernabeu și finanțarea proiectului de renovare a arenei, estimat la 400 de milioane de euro, a anunțat președintele grupării spaniole, Florentino Perez, informează AFP.

Real Madrid a prezentat în luna ianuarie un proiect conform căruia stadionul ar urma să aibă un acoperiș retractabil și la arenă vor fi deschise mai multe magazine și restaurante pentru a crește veniturile clubului.

„Suntem în căutarea unui sponsor. Discutăm în prezent cu zece companii pentru a vedea dacă una dintre ele își poate uni numele cu cel al lui Bernabeu pentru a se putea realiza acest mare stadion”, a spus Florentino Perez la Adunarea Generală anuală a membrilor delegați ai clubului Real Madrid.

În ultimele luni, presa spaniolă a menționat ca variante de partener pentru renovarea stadionului compania aeriană Emirates și constructorul de automobile Audi. Cu oficialii grupării madrilene ar fi discutat și conducerea din Spania a Microsoft.

În ediția de duminică, jurnalul Marca a notat că Real Madrid ar fi aproape de un acord cu IPIC, un fond de investiții din Abu Dhabi. „Abu Dhabi Santiago Bernabeu, Abu Dhabi Bernabeu… Încă nu s-a stabilit cum va fi redenumit stadionul, dar Abu Dhabi va fi pe fațadă”, susține Marca, adăugând că înțelegerea este spectaculoasă, de 450 până la 500 de milioane de euro pe 20 de ani.

Florentino Perez nu a confirmat aceste informații, dar a apărat principiul „naming”-ului pentru finanțarea lucrărilor de la stadion, dând ca exemplu Allianz Arena din Munchen și Emirates Stadium din Londra.

„Singura noastră posibilitate de a concretiza acest proiect este ca, respectând numele «Bernabeu», să avem un sponsor care să își unească numele cu al nostru și care, în 15-20 de ani, poate să ne ofere bani pentru a acoperi costurile de 400 de milioane de euro sau mai mari pentru renovarea stadionului”, a afirmat Perez.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât de sigure sunt clădirile din București? Neregulile de pe șantiere care pot pune vieți în pericol
Digi24
Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Cancan.ro
Ce meserie practică mama Claudiei Ion? Deși concurenta Insula iubirii a spus că e polițistă, femeia se ocupă cu altceva
Prosport.ro
Imagini demențiale din casa Anamariei Prodan și a lui Ronald Gavril din SUA! „Iubirea mea e cel mai bun bucătar”, spune impresara, în prosop de baie. EXCLUSIV
Adevarul
„Nimănui nu-i pasă de o diplomă”. Cât câștigă românii fără facultate și de ce mulți regretă că nu au studii superioare
Mediafax
Cum vede România o italiancă ajunsă aici din întâmplare. Ce a surprins-o după ce a descoperit țara
Click
Marcel Ciolacu ar fi renunțat la nunta cu Sorina Docuz după scandalul ținutelor de lux de la botezul copilului lui Alfred Simonis
Digi24
Măsuri disperate în Rusia, după ce Ucraina a aruncat în aer centrele de date. Decizia luată de cel mai mare furnizor de internet
Cancan.ro
Ce bolid decapotabil conduce Eduard Vlădescu de la Insula iubirii? Pilotul are gusturi fine
Ce se întâmplă doctore
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu a descoperit că frigul declanșează o cale moleculară care prelungește viața
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”