Marile rectificări electorale. Câți bani au primit primarii de la guvern în anii cu alegeri

Marile rectificări electorale. Câți bani au primit primarii de la guvern în anii cu alegeri
Publicat: 29/09/2014, 13:25

Aleșii localiprimesc în această toamnă, la a doua rectificare, peste 1,16 miliarde lei, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA, la care se adaugă încă un miliard lei prin (PNDL) și circa 100 de milioane lei pentru investiții în cămine culturale și săli de sport, prin tăierea cofinanțării fondurilor UE. În total puțin peste 2 miliarde de lei, adică 500 de milioane de euro.

Însă de departe, anul 2008 a fost cel mai fericit an electoral pentru aleșii locali, care au primit, prin două rectificări bugetare, o sumă de peste 660 de milioane de euro. Scopul anunțat: finanțarea cheltuielilor de personal din învățâmântul preuniversitar și acoperirea altor cheltuieli descentralizate.

În 2012, un alt an electoral, primăriile au beneficiat, înainte de alegerile legislative, de sume suplimentare de circa un miliard de lei, echivalentul a 224 milioane de euro, tot din alocări în plus din cotele defalcate de TVA.

În 2009, bugetele locale au primit cea mai mare parte din cei 15,6 milioane de euro primiți de MAI la rectificarea bugetară.

Peste 660 milioane de euro pentru primării în 2008

Aleșii locali s-au numărat între principalii norocoși la „marea împărțeală” a banilor de la buget în anul electoral 2008, care a fost marcat de nu mai puțin de patru rectificări bugetare.

Primăriile au primit în acel an, în total, prin două rectificări bugetare, aproximativ 660 de milioane de euro.

Astfel, Executivul a aprobat, la sfârșitul lunii septembrie 2008, cea de-a treia rectificare bugetară din acel an. Principalul beneficiar al celei de-a treia rectificări bugetare din 2008 a fost Ministerul Internelor și Reformei Administrative, care a primit o alocație suplimentară de 1,6 miliarde lei „pentru subvenționarea energiei termice produse în sistem centralizat și salarile polițiștilor”, după cum anunța premierul de la acea vreme, Călin Popescu Tăriceanu.

„Beneficiari importanți ai acestei rectificări sunt administrațiile locale, care vor primi, în plus, suma de 1,87 miliarde de lei (echivalentul a 508 milioane de euro la cursul mediu din 2008 n.n.). Din acești bani, suma de 500 de milioane de lei va fi destinată finanțării cheltuielilor de personal pentru instituțiile din domeniul învățământului preuniversitar”, se preciza într-un comunicat al Guvernului din septembrie 2008.

Între ministerele favorizate la cea de-a treia rectificare bugetară din 2008 s-a numărat și Ministerul Muncii, care a primit în plus un miliard de lei pentru plata majorată a pensiilor agricultorilor și pentru plata altor prestații sociale, precum alocații pentru copii, drepturi acordate persoanelor cu handicap.

În plus, producătorii agricoli au primit, prin Ministerul Agriculturii, o tranșă de subvenții în valoare de 600 de milioane de lei.
Guvernul a avut grijă și de bugetarii care și-au câștigat, prin sentințe judecătorești, drepturile salariale. Astfel, fonduri suplimentare de 142 de milioane de lei au fost acordate la cea de-a treia rectificare bugetară din 2008 și pentru Ministerul Public.

„Tranșă” de 155 de milioane de euro pentru primari

O altă „tranșă” a ajuns la primari odată cu a patra rectificare bugetară din 2008, de la sfârșitul lunii noiembrie. Atunci Guvernul a aprobat pentru bugetele locale alocarea a 570 milioane lei din cotele defalcate de TVA, echivalentul a circa 155 de milioane de euro, la un curs mediu din 2008 de 3,68 lei pentru un euro.

Pe de altă parte, pentru plata drepturilor salariale ale angajaților din industria de apărare au fost alocate la acea vreme 2,2 milioane de lei.

Ministerul Muncii a primit la rectificarea din noiembrie 2008 peste un miliard de lei – echivalentul a 270 de milioane de euro la cuursul mediu din 2008 – pentru pentru plata drepturilor de asistență socială, în special a alocațiilor de stat pentru copii, indemnizațiilor pentru creșterea copilului, drepturilor persoanelor cu handicap, precum și pensiilor agricultorilor.

Executivul a redus, în noiembrie 2008, cheltuieli bugetare totale de peste 2 miliarde de lei la 18 ministere și instituții publice, banii fiind îndreptați în principal către Ministerul Muncii, pentru pensii și ajutoare sociale.

54 de milioane de euro pentru săli de sport și locuințe sociale

Aproximativ 60 de milioane de lei erau alocați, în vara anului 2008, Ministerului Internelor și Reformei Administrative cu scopul oficial al „constituirii stocurilor minime de siguranță la produse petroliere în 2008”, după cum se preciza în proiectul celei de-a doua rectificări bugetare din acel an.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor primea în iulie 2008, la cea de-a doua rectificare din acel an, o sumă de 199,7 milioane lei ( echivalentul a 54 de milioane de euro) pentru construcții de săli de sport, asfaltarea drumurilor, alimentarea cu apă a satelor și construcții de locuințe sociale.

MAI a primit în 2009 echivalentul a 15,6 milioane de euro, cea mai mare parte a sumei ajungând la bugetele locale

În august 2009, Guvernul a procedat la a doua rectificare bugetară anuală, majorând, cu acordul FMI, deficitul bugetar de la 4,6% la 7,3%.
Primarii au fost din nou „cadorisiți” cu câteva zeci de milioane de lei.

Astfel, Ministerului Adminsitrației și Internelor i-au fost alocați 66,2 milioane de lei – echivalentul a 15,6 milioane de euro -, cea mai mare parte a sumei urmând să fie repartizată prin hotărâre a Guvernului către bugetele locale pentru a fi folosită „exclusiv pentru achitarea obligațiilor restante ale centralelor electrice de termoficare către bugetul de stat”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fetiță de 4 ani a murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Bunica...
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de...
Dieta biochimică a lui Ion Iliescu | Ce mănâncă, de fapt, fostul președinte la 94...
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă,...
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Sicriu în formă de mașină, trandafiri albi și dedicații pe bandă rulantă! Imaginile durerii de...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Este obligatoriu până pe 25 iunie. Regulile oficiale au fost anunțate chiar acum
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"Zici că era la sala de fitness". Iulia Vântur, concert live! Blondina a fost criticată...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Mâncarea preferată a românilor de 1 Mai. Care a fost cea mai scumpă comandă?