Prima pagină » Economic » Apple ar putea lansa o nouă emisiune de obligațiuni, însă acțiunea ar putea fi însoțită de o premieră pentru gigantul IT

Apple ar putea lansa o nouă emisiune de obligațiuni, însă acțiunea ar putea fi însoțită de o premieră pentru gigantul IT

Apple ar putea lansa o nouă emisiune de obligațiuni, însă acțiunea ar putea fi însoțită de o premieră pentru gigantul IT
Compania americană Apple pregătește o nouă emisiune de obligațiuni, iar o parte dintre acestea ar putea fi denominate în euro, o premieră pentru gigantul IT, potrivit Wall Street Journal, care citează surse apropiate situației.

Apple a mandatat băncile Deutsche Bank și Goldman Sachs să organizeze o întâlnire cu investitorii în cursul zilei de luni, plasamentul de titluri urmând să fie lansat probabil săptămâna viitoare, conform surselor citate.

Analiștii CreditSights estimau în aprilie că Apple ar putea emite anul acesta obligațiuni în altă monedă decât dolarul american în valoare de până la 5 miliarde dolari.

Companiile americane au accelerat în ultimele luni programele de vânzări de obligațiuni pe piețele din Europa, profitând de costurile în scădere. De la începutul anului, firmele americane au vândut titluri în euro în valoare de 51,5 miliarde (64,5 miliarde dolari), cea mai mare sumă din primele zece luni ale unui an din 2008, potrivit datelor Dealogic.

Precedentele emisiuni de obligațiuni ale Apple au avut valori considerabile, de 17 miliarde dolari, respectiv 12 miliarde dolari. Investitorii au subscris titluri în valoare totală de circa 100 miliarde de dolari la cele două emisiuni, care au avut loc în 2012 și 2013.

Maturitățile au variat între 3 și 30 de ani, dobânda plătită de Apple fiind de 1,068% pentru titlurile pe 3 ani și de 4,483% pentru cele pe 30 de ani, puțin peste randamentul oferit de Trezoreria SUA pentru obligațiunile similare la acea dată. Fondurile obținute au fost folosite pentru plata programelor Apple de răscumpărare de acțiuni și a dividendelor.

Moody’s acordă Apple calificativul „Aa1”, iar S&P ratingul „AA+”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Adrian Minune, mărturisire șocantă despre operația de micșorare a stomacului: „Eu acolo am murit! Am auzit aparatul care face bip, bip și, dintr-o dată, a făcut bip lung”
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Tensiunea arterială după 40, 50 și 60 de ani: ce valori sunt normale și când trebuie mers la medic
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!