Prima pagină » IT&C » De câți specialiști IT va avea nevoie România până în 2020

De câți specialiști IT va avea nevoie România până în 2020

Adrian Popa
De câți specialiști IT va avea nevoie România până în 2020
Provocarea pentru universități este să susțină creșterea accelerată a cifrelor de școlarizare în domeniul Calculatoare și Tehnologia Informației.

„Dacă ne raportăm la nevoia de specialiști în piață, rezultă că avem nevoie de o creștere a numărului de locuri de școlarizare la nivel național cu cel puțin 50%. Nevoia de specialiști trebuie însă calibrată în funcție de gradele de specializare. Spre exemplu, absolvenții de licență și masterat din facultățile cu profil informatic vor fi cel mai probabil recrutați de companiile de software și departamentele IT din companiile mari care oferă poziții specializate. Cererea suplimentară, care include poziții cu specializare medie, poate fi acoperită inclusiv prin reconversie profesională și atragerea în domeniul IT a absolvenților din alte facultăți prin cursuri accelerate cu certificare internațională”, a declarat Andrei Pitiș, Președintele ANIS.

Provocarea pentru universități este să susțină creșterea accelerată a cifrelor de școlarizare în domeniul Calculatoare și Tehnologia Informației.

Astfel, cu susținere de către cei trei factori (companii, studenți, sistemul educațional), piața de specialiști IT din România poate să atingă minimum 300.000 oameni până în anul 2020.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Orașul bihorean cu mai puțin de 10.000 de locuitori și o centură spectaculoasă. Cum a prins viteză infrastructura din jurul Oradiei
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit dovezi ale apei primordiale la marginea Sistemului Solar
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi