Prima pagină » Puterea Gândului » Țara imnului bine cântat sau cum fiecare pasăre pe limba ei piere

Țara imnului bine cântat sau cum fiecare pasăre pe limba ei piere

Țara imnului bine cântat sau cum fiecare pasăre pe limba ei piere
Dar cum Dumnezeu nu bate cu parul, am asistat, joi seara, la Antena 3, la unul dintre acele rare momente în care șmecheria se vede în tot ridicolul ei și impostura iese pe la cusături.

A început, la mijlocul lui septembrie, cu o demonstație grandioasă pe Stadionul Național și s-a încheiat, în aceeași notă, cu un spectacol omagial produs de studiourile Antena3.  Destinul i-a fost scris încă din poezia de debut a lui Mircea Cosma („Victor, o galaxie română-n devenire/ Răsare în universul zidit pe răstigniri…”), a continuat cu atingerea taumaturgică a mâinii Florinei Cercel („Când am dat mâna cu dumneavoastră, pentru prima dată m-am simțit brusc foarte bine. Fiind actriță, sunt senzitivă și simt aura oamenilor cu care intru în contact. Ferice de mama care v-a născut!”) și s-a terminat aseară cu epifania lui Dorel Vișan („Caii destinului cunosc drumul, noi ținem doar hățurile, ei se duc acolo unde trebuie. Destinul unui președinte e unul cosmic…”). În fața acestor revelații mistice, când caii destinului tropăie într-o veselie în direct fără ca bunul simț să-i țină în frâu, ce poți să mai zici? Să spui lucruri frizând prostia cosmică, să compui ode pe care nici lui Ceaușescu nu i le-ai fi dedicat, asta mai poate însemna un singur lucru: că nu mai ai toți boii acasă. Să primești omagii și lingușeli deșănțate fără să-ți crape obrazul de rușine, asta anunță o nouă epocă de aur. Epoca micului Ceaușilă.

Până acum două luni habar n-aveam că dl. Ponta este atât de credincios și trăiam liniștit cu asta, considerând că, pentru fiecare dintre noi, credința în Dumnezeu este un act intim, care se trăiește, nu se declamă. Dar în ultima vreme am fost bombardat cu atâtea mărturii de credință din partea premierului candidat la Președinție, încât, deși cu greu îmi pot stăpâni senzația de slin, voi scrie un ultim comentariu pe această temă. Există o mică diferență între credinciosul Ponta și călătorii din 331 care-și fac cruci când autobuzul trece pe lângă biserică. Există o mică diferență între ortodoxul Ponta și oamenii care-și freacă batistele și portofelele de racla cu moaște: robul lui Dumnezeu Victor își face crucile din mașina cu girofar și la moaște se bagă în față, nu stă la rând. În rest, aceeași înțelegere primitivă: căci dl. Ponta nu ia din religie credința, umilința, blândețea, bunătatea, ci superstiția, miracolele, minunile. Dacă o babă din Olt descoperă mâine chipul lui Iisus într-un dovleac, Victor Ponta dă bani de la buget să se ridice o biserică în fundul curții. Dacă mâine un butlegăr din Teleorman preschimbă apa în țuică să fericească tot satul, dl. Ponta, cu sprijul BOR, îl declară sfânt prin ordonanță de urgență. Pe lângă toate astea, o armată de apostoli, cântăreți, actori și publiciști, se străduiesc să picteze icoana aureolată de galaxii a viitorului președinte al României. Dumnezeule mare!

Cum s-a ajuns aici? De unde această lipsă de măsură? De unde această trufie nemăsurată? De unde această bucurie a prosternării în fața puternicilor zilei? Cum se face că oameni cu cariere impresionante în spate sunt în stare să bată mătănii în fața unui impostor?

Dar cum Dumnezeu nu bate cu parul, am asistat, joi seara, la Antena 3, la unul dintre acele rare momente în care șmecheria se vede în tot ridicolul ei și impostura iese pe la cusături. Dl. Ponta a greșit versurile imnului național. Desigur, o greșeală mică, mititică, dar, după ce mândrul român și-a luat elan ca să i-o „tragă” Neamțului la temelia românismului, ca apoi să se împiedice în propria-i fentă, lovitura a fost cruntă. Cineva a pierdut hățurile cailor cosmici și dl. Ponta a căzut în nas sub propria greutate, strivit de propria-i șmecherie. Premierul și-a tras în limbă „glonțul de argint” pregătit cu emfază pentru Klaus Iohannis.

Și apoi, a doua zi, dl. Iohannis ce era să facă? Să cânte. Cânta la cor. Era tenor. Oricum, bine că dl. Ponta nu l-a provocat pe dl. Iohannis să spună „Tatăl nostru!” Cine știe ce-i mai ieșea…

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!