Prima pagină » Mini » AALBORG – STEAUA 1-0. Campioana României, șanse mici la calificare

AALBORG – STEAUA 1-0. Campioana României, șanse mici la calificare

AALBORG - STEAUA 1-0. Campioana României, șanse mici la calificare
Formația Steaua a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa daneză Aalborg, într-un meci din etapa a V-a a grupei J a Ligii Europa.

Enevoldsen a înscris unicul gol al partidei, în minutul 72, cu un șut de la opt metri, după o centrare de la Risgaard.
Aalborg BK: Larsen – Dalsgaard, Petersen, Thelander, Gorter – Bruhn (Wichmann ’77), Wurtz, Risgaard, Thomsen – Enevoldsen (Jacobsen ’74), Helenius (Augustinussen ’88). Antrenor: Kent Nielsen.

Steaua București: Arlauskis – Luchin, Papp, Varela, Filip – Bourceanu (Breeveld ’65), Sânmărtean – Ad. Popa, Chipciu, Tănase (Stanciu ’77) – Keșeru. Antrenor: Constantin Gâlcă.

Cartonașe galbene: Gorter ’53, Risgaard ’65, Petersen ’67, Jacobsen ’82 / Bourceanu ’27, Filip ’60.

UPDATE Echipele de start la meciul Aalborg BK – Steaua București

Echipele de start la meciul Aalborg BK – Steaua București, programat, astăzi, de la ora 20.00, în etapa a V-a a grupei J a Ligii Europa, pe Aalborg Stadion:

Aalborg BK: Larsen – Dalsgaard, Petersen, Thelander, Gorter – Bruhn, Wurtz, Risgaard, Thomsen – Enevoldsen, Helenius. Antrenor: Kent Nielsen.

Steaua București: Arlauskis – Luchin, Papp, Varela, Filip – Bourceanu, Sânmărtean – Ad. Popa, Chipciu, Tănase – Keșeru. Antrenor: Constantin Gâlcă.

După 4 etape din grupa de Europa League, STEAUA este pe locul 2, cu 7 puncte, după 6-0 cu AALBORG în tur, 1-3 cu Dinamo Kiev, 2-1 și 2-2 cu Rio Ave. AALBORG este pe locul 3, cu 6 puncte, după 0-6 cu STEAUA în tur, 1-0 cu Rio Ave, 3-0 și 0-2 cu Dinamo Kiev. Dinamo Kiev este liderul grupei, cu 9 puncte, iar Rio Ave este pe ultimul loc, cu 1 punct.

Rio Ave este deja eliminată din competiție, în timp ce Dinamo Kiev, STEAUA și AALBORG speră la calificarea în primăvara europeană. Pentru a fi sigură de calificare, STEAUA trebuie să bată în Danemarca. Dacă acest lucru se va întâmpla, AALBORG va fi eliminată, iar STEAUA și Dinamo Kiev se vor califica împreună și vor lupta în meci direct, în ultima etapă, pentru prima poziție. Dacă STEAUA face egal sau pierde, depinde de rezultatele din ultima etapă (STEAUA – Dinamo Kiev și Rio Ave – AALBORG). În orice caz trebuie precizat că, nici în cazul unei înfrângeri cu AALBORG, STEAUA nu este eliminată, păstrând șanse până în ultima etapă.

AALBORG STEAUA. Duckadam: Scopul nostru este să ne calificăm, nu să facem spectacol la Aalborg

Președintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a declarat, miercuri, la Aeroportul Henri Coandă, că scopul formației conduse de Constantin Gâlcă este să obțină calificarea în faza următoare a Ligii Europa și nu să facă spectacol în partida din deplasare cu echipa daneză Aalborg.

„Mergem să câștigăm această partidă pentru a nu mai avea emoții sau a depinde de meciurile indirecte. Eu sper ca meciul cu Dinamo Kiev (n.r. – ultimul din faza grupelor) să fie doar un joc pentru suporteri și pentru palmares și să tranșăm calificarea de mâine seară (n.r. – joi seară). Cu siguranță nu se poate repeta scorul de acasă (n.r. – Steaua – Aalborg 6-0). Asemenea scoruri sunt rare și nu se pot repeta. Scopul nostru este să ne calificăm nu să facem spectacol”, a spus Duckadam la plecarea delegației FC Steaua în Danemarca.

Oficialul este de părere că absența jucătorilor Szuakala, Prepeliță, ambii suspendați, și Rusescu, accidentat, va conta, dar a precizat că echipa Steaua a obținut mereu rezultate pozitive în compania formațiilor nordice. „Atât Szukala cât și Prepeliță și Rusescu sunt piese de bază, dar avem jucători care îi pot înlocui și cred că o vor face cu brio. Adevărul e că ne-am calificat cu echipele nordice, sperăm să o facem și anul acesta. Va fi un meci greu laAalborg, sunt o echipă de moral, s-a văzut aici că atunci când primesc gol au o derută în joc. Sper să înscriem primii pentru că atunci șansele de calificare sunt foarte mari”, a menționat Helmuth Duckadam.

AALBORG STEAUA. Sânmărtean: Sper că vom repeta jocul bun din tur cu Aalborg

Mijlocașul Lucian Sânmărtean a declarat că speră ca Steaua să repete și joi jocul bun din tur cu Aalborg, când s-a impus cu scorul de 6-0, în prima etapă a grupei J a Ligii Europa.

„Obiectivul principal este meciul care urmează. Este unul de importanță capitală. Sper că ne vom descurca și vom repeta jocul bun din tur. Poate scorul nu va fi același, pentru că și ei își vor lua măsuri de siguranță, iar noi am suferit în prima repriză, însă cred că va fi un meci destul de strâns, dar frumos”, a declarat Sânmărtean.

AALBORG STEAUA. Dragomir: Nu sunt optimist deloc, dacă Steaua vine cu un egal, jucătorii vor fi eroi

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir a declarat, marți, că nu este optimist în perspectiva partidei Aalborg – Steaua, din etapa a V-a Grupei J a Ligii Europa, precizând că în cazul în care campioana României va obține o remiză, atunci jucătorii vor fi considerați eroi.

„Nu sunt optimist deloc, chiar dacă au bătut la atâtea goluri diferență. Vor avea un meci foarte greu. Dacă vor veni cu un punct de acolo vor fi eroi. Nu sunt optimist pentru că mă pricep bine la activitatea asta”, a spus Dragomir.

AALBORG STEAUA. Meciul Aalborg – Steaua va fi arbitrat de germanul Felix Zwayer

Meciul pe care îl va disputa echipa Steaua, joi, în deplasare, de la ora 20.00, în compania formației Aalborg, în grupa J a Ligii Europa, va fi arbitrat de o brigadă din Germania, cu Felix Zwayer la centru, informează steauafc.com.

Zwayer va fi ajutat la cele două linii de Guido Kleve și Markus Haecker.

Arbitri adiționali vor fi Tobias Stieler și Robert Hartmann, iar rezervă Frank Willenborg.

Delegatul UEFA pentru partida din Danemarca este scoțianul John Taylor, în timp ce arbitrii vor fi supervizați de catre grecul Georgios Bikas.

Zwayer, în vârstă de 33 de ani, oficiază în Bundesliga din 2009 și a fost delegat prima dată la o partidă internațională în 2012. A mai arbitrat o singură partidă a unei echipe din România, aflându-se la centru la meciul Rapid – Heerenveen, scor 1-0, în calificarile pentru Liga Europa din sezonul 2012-2013.

AALBORG STEAUA. Gâlcă: Tănase se resimte puțin și sper să fie apt cu Aalborg

Tehnicianul echipei Steaua, Constantin Gâlcă, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu FC Brașov, scor 2-0, că fotbalistul Cristian Tănase a avut probleme la tendon, peste care a trecut, dar se resimte puțin și speră să poată evolua în partida cu Aalborg, din Liga Europa.

„Cu Aalborg sper ca jucătorii să fie mai proaspeți. Nu am forțat prea mult, nu am stat într-un presing avansat tot timpul, pentur că jucătorii s-au gândit și la acel meci. Tănase a avut ceva probleme la tendon, dar a trecut peste acest lucru. Se resimte puțin și sper să fie apt cu Aalborg”, a spus Gâlcă.

El a precizat și de ce nu i-a răspuns lui Anghel Iordănescu la telefon, după cum a afirmat selecționerul: „Am avut treabă și de aceea nu am putut să-i răspund. Mă bucur că România a câștigat folosind mulți jucători de la Steaua. Mă simt mândru și asper să se califice la Campionatul European”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Un deținut reclamă la CCR o „anomalie” în Codul de Procedură Penală: „Legea îmi prelungește ILEGAL detenția”
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
CRITICI DURE lansate de Kelemen Hunor: Guvernul e varză, Parlamentul e varză, trebuie să avem o instituție în picioare
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
Cadavrele administrative ale statului: companii fără activitate, fără angajați și cu sedii fictive
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Ți-o mai amintești pe Cristiana Răduță? Artista care cânta piesa Amor, Amor este complet transformată. Cum arată la 48 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Acum 2,5 milioane de ani, o stea a trecut atât de aproape de Soare încât ar fi declanșat o ploaie de comete