Prima pagină » Știri » Victor Ponta, în 2012. „Decizia de numire a lui Maior la SRI NU i-a aparținut lui Băsescu”

Victor Ponta, în 2012. „Decizia de numire a lui Maior la SRI NU i-a aparținut lui Băsescu”

Victor Ponta, în 2012.
George Maior nu a fost ales de fostul președinte Traian Băsescu pentru funcția de șef al SRI, spunea Victor Ponta, în 2012, într-un interviu pentru Gândul. Atât în cazul lui George Maior, cât și în cazul lui Mihai Răzvan Ungurenu, fostul șef al SIE, decizia ar fi venit „din altă parte", a afirmat Ponta la acea vreme

„Cred că decizia d-lui Băsescu nu i-a aparținut, în ambele cazuri”, a spus Ponta, care nu a furnizat mai multe detalii. „Sunt foarte conștient de felul meu de afirmațiile pe care le fac și mi-am exprimat doar o opinie, cred că dl. Băsescu a fost, într-un fel sau altul, obligat să înțeleagă că serviciile de informații nu trebuie să intre în jocul domniei-sale politic”, a mai susținut atunci actualul premier al României, care a vorbit și despre importanța serviciilor secrete. „Cred că serviciile de informații sunt importante într-o țară democratică, eu sunt o persoană care cred în instituții, cred în Parlament, cred în Guvern, cred în servicii de informații, toate funcționând conform legii”

CITIȚI AICI INTERVIUL INTEGRAL ÎN CARE VICTOR PONTA VORBEA DESPRE ȘEFUL SRI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...