Prima pagină » Economic » Desenul unui băiețel din România va fi transformat într-o jucărie de pluș de compania IKEA

Desenul unui băiețel din România va fi transformat într-o jucărie de pluș de compania IKEA

Desenul unui băiețel din România va fi transformat într-o jucărie de pluș de compania IKEA
Un desen realizat de Albert, un băiețel în vârstă de 7 ani din România, va fi transformat într-o jucărie de pluș de IKEA of Sweden AB și va fi vândut începând din luna noiembrie în magazinele companiei din toată lumea, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Liliacul vesel realizat de Albert este unul dintre cele zece desene câștigătoare ale unei competiții organizate la nivel global, în „Campania Jucăriilor de Pluș pentru Educație”, ediția 2014.

Cele zece desene vor fi transformate de designerii IKEA într-o colecție limitată de jucării de pluș, vândută începând din noiembrie 2015 în magazinele companiei din toată lumea.

Cei mici au fost invitați să creeze personaje pentru „Campania Jucăriilor de Pluș pentru Educație” de anul acesta. Astfel, copii din toată lumea au desenat personaje fantastice, iar juriul a ales zece câștigători cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani. Desenele câștigătoare au fost realizate de copii din Norvegia, Belgia, Insulele Canare, Malaezia, Marea Britanie, Croația, Cipru, Olanda, România și Taiwan.

Potrivit comunicatului, desenele sunt amuzante, creative și reflectă imaginația bogată a copiilor. Printre cele zece creații se află un tigru-omidă, un sconcs cu numele de Stinky, dinozauri fioroși și o pată albastră cu un singur ochi. Desenul câștigător din România este liliacul vesel imaginat de Albert.

„Am ales 10 creații câștigătoare dintre mii de desene realizate cu bucurie de către copii. Desenele finale sunt figuri fantastice, unice, care demonstrează că orice este posibil în imaginația copiilor. Jucăriile de pluș vor fi produse amuzante, simpatice și surprinzătoare, pline de personalitate. Noi am ajuns să îndrăgim aceste personaje și sunt sigură că ele vor fi foarte populare și printre clienți”, a declarat Maria Thörn, Range Manager la Children’s IKEA.

Competiția de desen s-a desfășurat în magazinul IKEA din București, special pentru membrii „IKEA Family”, între 10 și 23 noiembrie 2014. Creațiile copiilor au fost afișate pe site-ul IKEA România, unde vizitatorii au votat cele mai apreciate 50 de desene. Dintre acestea, un juriu format din reprezentanți IKEA România a selectat 20 de desene pentru a le trimite în Suedia. În final, echipa globală a ales cele 10 personaje care vor deveni jucării de pluș.

„Credem că știm de ce micul liliac (realizat de băiețelul din România, n.r.) arată așa de surprins: este singurul din lume care poate zbura cu aripile orientate invers!”, a spus Maria Thörn, vorbind despre elementul de originalitate al desenului din România.

Pentru fiecare jucărie de pluș cumpărată în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2016, IKEA Foundation va dona un euro pentru educația copiilor către UNICEF și Salvați Copiii. Donația va fi folosită pentru a sprijini școlile din Asia, Africa și Europa de Est să devină mai sigure și mai bine echipate, cu profesori instruiți pentru toți copiii, fete sau băieți, inclusiv copiii din minorități etnice și copiii cu nevoi speciale.

IKEA este o companie de retail mobilier și decorațiuni, de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad. Compania deține peste 318 magazine în 28 de piețe și operațiuni în 43 de țări, dintre care peste 40 de magazine sunt francize deținute de alte companii decât IKEA Group.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
Mediafax
Cât mai poate funcționa singurul reactor activ de la Cernavodă. Când ar putea fi repornit Reactorul 1
Click
Horoscop marți, 11 august. Leii au o atitudine pozitivă, iar Balanțele își schimbă stilul de viață
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
O supernovă a dezvăluit un mod complet diferit în care mor stelele