Prima pagină » Știri » Avram Iancu devine, prin lege, „cel mai mare erou național al românilor din Transilvania”. Reacția sibianului Klaus Iohannis

Avram Iancu devine, prin lege, „cel mai mare erou național al românilor din Transilvania”. Reacția sibianului Klaus Iohannis

Avram Iancu devine, prin lege, „cel mai mare erou național al românilor din Transilvania
Administrația Prezidențială a precizat, joi, printr-un comunicat de presă, că președintele Klaus Iohannis susține inițiativa de cinstire a memoriei lui Avram Iancu, dar că, pentru a fi promulgată, legea trebuie să respecte anumite criterii de natură procedurală și legislativă.

Administrația Prezidențială a prezentat punctul de vedere al șefului statului după ce, cu o zi în urmă, Iohannis a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii pentru conferirea titlului de „Erou al Națiunii Române” lui Avram Iancu, opinând că procedura e necesară pentru realizarea într-o modalitate adecvată tehnic-legislativ a intenției avute în vedere de legiuitor.

Potrivit comunicatului de presă, președintele Klaus Iohannis susține inițiativa de cinstire a memoriei lui Avram Iancu prin conferirea titlului de erou național și consideră ideea ca fiind foarte bună.

„Pentru ca legea să poată fi însă promulgată este nevoie ca textul ei să respecte anumite cerințe și criterii de natură procedurală și de tehnică legislativă”, se mai arată în comunicat.

Președinte Klaus Iohannis are convingerea că, în urma trimiterii legii spre reexaminare Parlamentului, vor fi efectuate modificările necesare pentru îndeplinirea criteriilor de promulgare, mai transmite Administrația Prezidențială.

Președintele a arătat, miercuri, în cererea de reexaminare trimisă Parlamentului, că o reglementare în scopul cinstirii memoriei și în semn de gratitudine pentru cei care au contribuit la afirmarea identității și a drepturilor naționale poate fi adoptată de către Parlament, însă aceasta impune o abordare diferită sub aspect tehnic-legislativ, care să aibă în vedere rolul Parlamentului în ansamblul autorităților publice, dar și locul legii, ca act al Parlamentului, în sistemul juridic român.

„În acest sens, considerăm că, pentru a-i onora pe cei care au contribuit la afirmarea valorilor naționale, Parlamentul este în drept să instituie, cu caracter normativ, prin lege, titlul de «Erou al Națiunii Române», stabilind totodată și procedura de acordare a acestuia, precum și modalitatea de atestare a acordării titlului (brevet sau plachetă, care să aibă caracter de însemn). De asemenea, prin lege, Parlamentul ar putea reglementa atribuția celor două Camere de a face propuneri, prin hotărâre, cu privire la personalitățile cărora ar urma să li se confere, în concret, acest titlu”, se mai arată în cererea de reexaminare.

Șeful statului menționează totodată că, față de conținutul normativ al articolului unic al Legii pentru conferirea titlului de «Erou al Națiunii Române» lui Avram Iancu, pentru viața închinată și jertfită spre propășirea neamului românesc, potrivit căruia acest titlu se conferă prin efectul legii, urmează să fie avută în vedere și incidența dispozițiilor Art. 94 lit. a) coroborate cu cele ale Art. 100 din Constituția României republicată, care stipulează prerogativa exclusivă a Președintelui României de a conferi titluri de onoare, prin decret contrasemnat de către Prim-ministru, și nu Parlamentului, prin lege.

„Având în vedere necesitatea clarificării aspectelor de mai sus și ținând cont de competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicit reexaminarea Legii pentru conferirea titlului onorific de «Erou al Națiunii Române» lui Avram Iancu, pentru viața închinată și jertfită spre propășirea neamului românesc”, conchide președintele.

Camera Deputaților a adoptat, în 25 februarie, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede conferirea titlului de Erou al Națiunii Române lui Avram Iancu pentru viața închinată și jertfită spre propășirea neamului românesc.

Proiectul a fost inițiat de senatorii PNL Crin Antonescu și Theodor Athanasiu.

Deputații au adoptat proiectul cu 320 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” și 10 abțineri.

Proiectul prevede că „pentru cinstirea în mod deosebit a memoriei lui Avram Iancu (1824-1872), considerat cel mai mare erou național al românilor din Transilvania, cu merite excepționale în afirmarea identității și a drepturilor naționale pe teritoriul strămoșesc, se conferă fostului conducător al revoluției române 1848-1849 din Transilvania titlul de «Erou al Națiunii Române»”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Imagini EXCLUSIVE cu momentul în care Călin Georgescu a fost ridicat din trafic!
Digi24
A murit fiul lui Cindy Crawford. Avea doar 27 de ani
Cancan.ro
SECRETUL de la înmormântarea Prințesei Diana iese la iveală după aproape 30 de ani! Dorința care nu i-ar fi fost respectată
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Adevarul
Reînarmarea Germaniei sperie Europa: „Știm unde poate duce asta pe mâna extremei drepte”
Mediafax
Traian Băsescu, dezvăluiri despre Siegfried Mureșan: „Eu l-am inventat ca om politic”
Click
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Digi24
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Cancan.ro
Mărturii din iad: A venit SMURD-ul după ce a leșinat. Cătălin Grozavu, fostul iubit al Mădălinei Apostol, și-ar fi terorizat actuala soție!
Ce se întâmplă doctore
Durerea pe care mulți o confundă cu aciditatea poate fi un semn al unei boli care nu se tratează și nu se vindecă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Claude devine tot mai independent, dezvăluie gigantul Anthropic
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!