Prima pagină » IT&C » Ce a descoperit acest angajat al Amazon după șase luni în care a recrutat noi angajați

Ce a descoperit acest angajat al Amazon după șase luni în care a recrutat noi angajați

El a plecat din Amazon în 2013 pentru a-și deschide o firmă de consultanță în domeniul vânzărilor online.

Cu experiență în consultanță și bănci de investiții, Thomson credea că a întâlnit deja în carieră cei mai inteligenți angajați. Însă ce a descoprit la Amazon.com i-a demonstrat că s-a înșelat, transmite BusinessInsider.com.

„În ceea ce privește puterea intelectuală, ceea ce am văzut (la angajați ai Amazon – n.r.) a fost absolut incredibil. Calibrul oamenilor cu care am lucrat a fost impresionant”, a declarat el.

Asta deoarece Amazon recrutează cu foarte mare grijă noi angajați. La un moment dat, James Thomson a supervizat timp de șase luni recrutările din SUA. „În cele șase luni am constatat că trebuie să începi cu ingrediente extraordinare pentru a face o prăjitură extraordinară. La Amazon o mulțime de posturi rămâneau deschise deși exista o nevoie disperată pentru a fi acoperite. Exista o disciplină rigidă în validarea fiecărui candidat, pe care nu am mai văzut-o nicăieri”, a explicat Thomson.

El a plecat din Amazon în 2013 pentru a-și deschide o firmă de consultanță în domeniul vânzărilor online. 

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Carburanții se scumpesc din nou. Cât vom plăti la pompă pentru benzină și motorină începând cu 1 ianuarie
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Nicoleta Luciu a dezvăluit abia acum motivul retragerii din televiziune: „Am stopat totul ca să…”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei. Josephine Cochrane și prima mașină de spălat vase