Prima pagină » Sport » Cea mai proastă veste pentru Steaua înaintea meciului cu Partizan: ”E cel mai important”

Cea mai proastă veste pentru Steaua înaintea meciului cu Partizan: ”E cel mai important”

Cea mai proastă veste pentru Steaua înaintea meciului cu Partizan: ''E cel mai important''
Oficialii lui Partizan Belgrad susțin că partida de miercuri cu Steaua, din manșa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, este ''meciul sezonului'' pentru sârbi.

„Suntem în fața celui mai important meci al sezonului. Vom fi pregătiți să ieșim pe teren cu cea mai bună echipă, inclusiv Oumarua și Bojinov, care au fost menajați din cauza unor accidentări. Știu că avem o șansă și de asemenea știu că putem elimina Steaua. Cu suportul întregului stadion, putem să trecem de puternica formație română (…) Toată atenția noastră e acum la meciul cu Steaua!”, a declarat directorul sportiv al lui Partizan, Milos Vazura, conform Digisport.

Partizan Belgrad și Steaua se vor întâlni miercuri, de la ora 21.30, în capitala Serbiei, după ce săptămâna trecută cele două au făcut 1-1 la București. Dacă va trece de Partizan, Steaua va avea asigurată cel puțin calificarea în grupele Europa League, având posibilitatea de a ajunge în grupele Ligii Campionilor dacă vor trece și de play-off.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!