Prima pagină » IT&C » Juriștii au discutat cu Business Insider despre „reinventarea” Google. „Această decizie nu va soluționa problemele ridicate de Uniunea Europeană”

Juriștii au discutat cu Business Insider despre „reinventarea” Google. „Această decizie nu va soluționa problemele ridicate de Uniunea Europeană”

Juriștii au discutat cu Business Insider despre
Google a anunțat că va face parte dintr-o companie-mamă, denumită Alphabet. Recent, Uniunea Europeană a cerut ca gigantul tehnologic să renunțe la o parte din monopolul său, avut asupra internetului. A încercat Google să prevină urmările unei eventuale decizii a autorităților europene? Patru experți intervievați de Business Insider au spus că nu.

„Liniile de diviziune se află în cel mai nepotrivit loc”, a declarat profesorul de drept specializat în legile anticoncurențiale europene Herbert Hovenkamp, de la universitatea din Iowa.

Conform schimbărilor de la Google, business-urile principale ale companiei – motorul de căutare, reclamele, YouTube, Android și altele – vor deveni parte a unei subsidiare (Google), dintr-o companie mai mare, Alphabet.

Entitatea cea mare va include unele din proiectele speculative ale Google, precum Nest (dispozitivele inteligente pentru casă) și Google X (laboratoarele de cercetare/ incubatoarele de afaceri).

În noiembrie 2014, Parlamentul European a recomandat oficial ca motorul de căutare Google să fie separat de afacerea-mamă. În aprilie, autoritățile europene anticoncurențiale au acuzat Google că profită de pe urma rezultatelor din motorul de căutare pentru a-și promova propriile site-uri de cumpărături, dar nu a propus o soluție.

Cu alte cuvinte, toate elementele care au îngrijorat autoritățile UE vor rămâne în structura Google, scrie Business Insider.

„Din perspectiva UE, principala problemă este că Google intră pe piața de „căutare verticală”, în timp ce administrează platforma dominantă de căutare pe internet”, a declarat Keith Hylton, profesor de drept la Universitatea din Boston. „Noua structură nu rezolvă această situație”.

Michael Carrier, profesor de drept la Rutgers, specializat în legislația anticoncurențială, este de acord că UE nu se va lăsa păcălită și o decizie pentru scindarea Google va reprezenta o lovitură pentru gigantul tehnologic. „Activitatea este aceeași, în ciuda schimbării numelui”.

Ben Edelman, un profesor de la Harvard Business School, care a studiat în profunzime practicile Google, este de acord cu colegii săi: „O restructurare a Google ar rezolva problemele ridicate de UE. De exemplu, dacă Google Shopping ar fi o companie separată, Google nu ar fi tentat să favorizeze Google Shopping în rezultatele de căutare. Același lucru se aplică în cazul Google Local, Maps, YouTube etc. Alphabet NU promite că va rezolva aceste impedimente”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Primele imagini de la nunta lui Pescobar cu Lavinia. Cum au apărut cei doi în fața altarului. Petrecerea cu fast a început
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!