Dosarul Revoluției a fost CLASAT. În 2013, Parchetul promisese CEDO să stabilească „implicarea DECIDENȚILOR POLITICI”

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) a anunțat vineri, într-un comunicat de presă, că procurorii de la Secția Parchetelor Militare au finalizat cercetările în dosarul 11/P/2014 privind fapte comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea și lipsirea de libertate a unor persoane, precum și distrugerea unor bunuri.

În raport de rezultatul cercetărilor efectuate cu privire la fiecare victimă în parte și de impedimentele procedurale referitoare la punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale în cauză, prin Ordonanța din 14 octombrie 2015 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracțiuni de război contra proprietății și altor drepturi, respectiv infracțiuni contra umanității, reținându-se că faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală, „nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare”.

De asemenea, s-a dispus clasarea cauzei pentru infracțiunile de omor, tentativă de omor și instigare la infracțiunea de omor, reținându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale sau existența autorității de lucru judecat, dar și faptul că decesul nu s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există.

Cauza a fost clasată și pentru infracțiunea de ucidere din culpă, reținându-se că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, dar și pentru lovire sau alte violențe și instigare la infracțiunea de lovire sau alte violențe, reținându-se, după caz, că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală, respectiv că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Procurorii militari au mai dispus: clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală și instigare la infracțiunea de vătămare corporală, reținându-se că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale; clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și instigare la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, reținându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale sau existența autorității de lucru judecat, dar și existența unei cauze de neimputabilitate, respectiv eroarea; clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de furt și distrugere, reținându-se împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale; clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de ultraj, reținându-se împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale; clasare cauzei sub aspectul infracțiunii de purtare abuzivă și instigare la infracțiunea de purtare abuzivă, reținându-se că a intervenit amnistia.

Materialul de cercetare efectuat în dosarul 11/P/2014 se referă la „709 persoane decedate, 1.855 persoane rănite prin împușcare, 343 persoane rănite în alte împrejurări sau care au suferit diferite traume, respectiv 924 persoane reținute”.

Din cele 709 persoane decedate, 161 sunt ofițeri, subofițeri și militari în termen. Procurorii au stabilit că, în unele situații, decesul s-a datorat „manevrării imprudente a armamentului, victimele fiind din rândul celor care s-au aflat în imediata apropiere a făptuitorilor”.

De asemenea, anchetatorii au stabilit că nu în toate cazurile decesul s-a produs prin împușcare, existând situații în care decesul s-a datorat altor cauze, precum agresiunea, incendierea, accidentul rutier sau accidentul aviatic.

„În unele situații, există autoritate de lucru judecat, în sensul că autorii infracțiunilor de omor au fost trimiși în judecată și condamnați. În alte situații cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul s-au dispus soluții de netrimitere în judecată, soluții care nu au fost, ulterior, infirmate. Nu în toate cazurile decesul s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală, existând situații în care decesul a fost urmare unui act suicidal (împușcare, precipitare etc.), manevrării imprudente a armamentului din dotare de către cel în cauză sau s-a datorat unor cauze patologice”, a precizat PICCJ.

Din cele 1.855 de persoane rănite prin împușcare, 420 sunt ofițeri, subofițeri și militari în termen. Procurorii susțin că, la fel ca și în cazul persoanelor decedate, există situații în care rănirea s-a datorat „manevrării imprudente a armamentului”.

„În unele situații există autoritate de lucru judecat, în sensul că autorii au fost trimiși în judecată și condamnați. În alte situații s-au dispus soluții de netrimitere în judecată, soluții care nu au fost, ulterior, infirmate. Există și situații în care, deși susțin că au fost rănite în diferite împrejurări, persoanele în cauză nu au prezentat acte medicale care să ateste existența unor leziuni sau s-a stabilit că leziunile nu au fost produse prin împușcare”, a precizat PICCJ.

Din cele 343 de persoane rănite în alte împrejurări sau care au suferit diferite traume, 68 sunt ofițeri, subofițeri și militari în termen. Anchetatorii susțin că, în principal, leziunile produse se datorează unor agresiuni, dar există și situații în care leziunile se datorează unor accidente (de exemplu ruperea unor elemente din structura de rezistență a imobilelor avariate în contextul evenimentelor, activarea accidentală a unor dispozitive din sistemul de apărare al unităților militare etc.) sau autoaccidentării, precum și „situații în care unele persoane au suferit afecțiuni neuropsihice”.

„De asemenea există și situații în care unele persoane, deși susțin că au suferit diferite leziuni, nu au prezentat acte medicale în acest sens sau s-a stabilit că nu au suferit leziuni de natură traumatică”, a mai arătat PICCJ.

Precedentul Vlase

Gândul a relatat cum în 2011, România a fost obligată de CEDO să investigheze cu celeritate dosarele Revoluției, reunite între timp într-unul singur, investigat de Parchetul General. Dosarul fusese pus sub supravegherea specială a Serviciului de Executări de pe lângă Consiliul Europei. În aprilie 2013, Parchetul General s-a angajat oficial în fața acestui for în privința unui calendar pentru investigarea crimelor de la Revoluție. Până în septembrie 2013, procurorii conduși de Tiberiu Nițu urmau să stabilească „implicarea decidenților politici” în Revoluția din 1989

În mai 2011, România a fost condamnată la CEDO într-un dosar deschis de Asociația 21 Decembrie și familia Vlase, într-o cauză ce privea dosarele Revoluției din ’89. Curtea a constatat încălcarea art. 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului – dreptul la viață – în ceea ce-i privește pe Nicolae și Elena Vlase și încălcarea art. 8 al Convenției în ceea ce-l privește pe reclamantul Teodor Mărieș – dreptul la respectarea vieții private și de familie. S-a decis acordarea a câte 15.000 euro pentru Nicolae Vlase și Elena Vlase și a 6.000 euro pentru Teodor Mărieș, bani ce reprezentau daune morale. Totodată, Curtea a decis ca 20.000 euro să fie plătiți direct către Antonie Popescu, Ioana Sfirâial și Ionuț Matei, suma reprezentând cheltutieli de judecată.

Elena Vlase si Nicolae Vlase (decedat în 2012) sunt doi brașoveni al căror copil de 19 ani a fost ucis la Brașov în timpul Revoluției. În cazul lor, procurorii români nu au trimis pe nimeni în judecată. Soții Valse și-au căutat dreptatea în România și, după ce au epuizat toate căile judiciare de aic,i s-au adresat CEDO. Dosarul lor a fost conexat cu cel al Asociației 21 Decembrie, care a reprezentat în proces victime și urmași ai celor care au fost omorați sau răniți, supuși la rele tratamente sau private de libertate în timpul Revoluției din 1989.

CEDO a decis în 2011 că România nu a soluționat eficient și la timp dosarele penale care privesc victimele Revoluției din 1989. În cazul specific al soților Vlase, CEDO a constat următoarele: „Absența unei investigații privind moartea fiului soților Vlase, în particular lipsa de implicare a aplicanților (soții Vlase n.red.) în proceduri judiciare în fața unei instanțe. Statul trebuie să ia măsurile necesare și să investigheze cu celeritatea moartea lui Nicușor Vlase”.

CEDO a mai arătat în decizia din 2011 că statul român trebuie să investigheze cu celeritate dosarele Revoluției și că victimele și rudele celor morți în decembrie 1989 au dreptul să cunoască adevărul. „Curtea a arătat și în trecut că o amnistie față de aceste crime este incompatibilă cu datoria statului (român n.red.) de a investiga acte de tortură și cu lupta împotriva impunității pentru crime internaționale”, se arată în decizia CEDO.