Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » Iohannis, mesaj la două zile după incendiul din Club Colectiv: Nu putem lăsa corupția să se întindă până ucide

Iohannis, mesaj la două zile după incendiul din Club Colectiv: Nu putem lăsa corupția să se întindă până ucide

Iohannis, mesaj la două zile după incendiul din Club Colectiv: Nu putem lăsa corupția să se întindă până ucide
Președintele Klaus Iohannis spune că în acest moment toată lumea trebuie "să învețe lecția plătită cu atâtea vieți", adăugând: "Nu mai avem voie să tolerăm incompetența autorităților, ineficiența unor instituții și nu mai putem lăsa corupția să se întindă până ucide".

Președintele Klaus Iohannis a postat, duminică seară, pe pagina sa de Facebook, o înregistrare în care spune că tragedia din Clubul Colectiv trebuie privită cu toată responsabilitatea, iar corupția nu mai trebuie lăsată să ucidă.

„În aceste momente avem datoria să învățăm o lecție, din păcate plătită cu atâtea vieți, cu atâta suferință. Nu mai avem voie să tolerăm incompetența unor autorități, ineficiența unor instituții, nu mai putem lăsa corupția să se întindă până ucide. Trebuie să ne asumăm fiecare, pe deplin, rolul de cetățeni activi și implicați, care știu să acționeze împreună, pentru că le pasă de societatea și țara în care trăiesc”, spuse Iohannis în mesajul adresat românilor pe Facebook.

Șeful statului cere solidaritate, dar și ca românii să ceară autorităților să fie responsabile, pentru a se asigura că astfel de tragedie nu se va repeta. „Zecile de tineri loviți crunt și familiile lor merită acest angajament al nostru”, continuă președintele.

Klaus Iohannis subliniază faptul că România traversează un moment „de grea încercare”, după o tragedie care a lovit sute de familii din România.

„Fie că ne îndreptăm gândul spre cei ce au pierit în incendiul devastator, fie că ne rugăm pentru sănătatea și supraviețuirea tinerilor care se luptă pentru viață în spitale, trebuie să privim această tragedie cu toată compasiunea, dar și cu toată responsabilitatea. Sunt momente când o națiune își dă măsura coeziunii, a solidarității și, până la urmă, a tăriei sale”, se mai arată în mesajul video al președintelui.

Acesta susține că în astfel de momente românii pot să arate că le pasă și sunt uniți, așa cum au făcut-o cadrele medicale și voluntarii care au ajutat victimele tragediei de vineri seară, subliniind nevoia de solidaritate.

„Ne-au arătat-o deja sute de asistente, infirmiere și medici, care au venit la spitalele lor fără a fi chemați sau obligați, miile de români care au donat sânge sau zecile de studenți și voluntari care și-au oferit sprijinul oriunde era necesar. Vreau să le mulțumesc pentru inițiativă, implicare și omenie. Îi asigur pe toți de respectul meu și le transmit sentimentul de recunoștiință al multor concetățeni”, mai spune președintele.

Vineri seară, în clubul bucureștean Colectiv, 30 de persoane au murit, iar peste 180 au fost rănite, în urma unui incendiu declanșat de la artificii aprinse în fața scenei unde avea loc un concert al trupei rock Goodbye Gravity. Un număr de 146 de răniți au fost internați în 12 spitale din Capitală, mai mult de jumătate dintre aceștia fiind în stare gravă sau critică, iar prognosticul medicilor în cazul acestora fiind foarte rezervat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
I-au ademenit, i-au drogat și i-au ucis! Cuplu de ROMÂNI, condamnat în Anglia
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni? Iată prognoza ANM până la începutul lui septembrie!