Prima pagină » Știri » SPP îl va proteja pe șeful misiunii ONU în Republica Centrafricană

SPP îl va proteja pe șeful misiunii ONU în Republica Centrafricană

SPP îl va proteja pe șeful misiunii ONU în Republica Centrafricană
O echipă a Serviciului de Pază și Protecție, formată din 12 militari, va participa la o misiune de protecție a șefului misiunii ONU în Republica Centrafricană, Parfait Onanga-Anyang, potrivit unei informări trimise de președintele Klaus Iohannis Senatului.

Misiunea este finanțată de ONU, iar SPP suportă cheltuielile „aferente drepturilor bănești din țară”, potrivit documentului, Senatul luând act de această informare.

„Participarea la aceste misiuni reprezintă pentru țara noastră o nouă confirmare a rolului său de furnizor de securitate, având, totodată, ca efecte benefice, dezvoltarea relațiilor de cooperare între România și statele membre ale Organizației Națiunilor Unite participante la misiuni de menținere a păcii”, potrivit documentului semnat de președinte.

Iohannis precizează că a aprobat solicitarea venită de la premier și că România participă deja, la solicitarea secretariatului general ONU, la misiuni în Sudan și Afganistan cu echipe pază și protecție.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertismentul lui Bolojan pentru România: „Crește riscul recăderii în populism și risipă”
Digi24
S-a aflat cine este bărbatul care a „pictat” o declarație de dragoste pe o stâncă de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu a primit o nouă LOVITURĂ de la părinții lui Felix Baumgartner: 'Am fost ȘTEARSĂ complet din
Prosport.ro
Cum a apărut Alicia, fiica marelui fotbalist, într-o pereche de bikini. Internetul a explodat: „Zeiță superbă!”
Adevarul
Maia Sandu, după vizita unei delegației talibane la Chișinău: „Este rușinos că oameni cu funcții înalte nu se documentează”
Mediafax
Miliardarii turci de la Ford Otosan investesc 100 de milioane de euro în România. Banca Transilvania le acordă o finanțare uriașă
Click
Momente de panică pentru Carmen Șerban. Mașina vedetei a căzut în craterul din zona Eroilor: „M-am speriat foarte tare”
Digi24
Stânca vandalizată pe Transfăgărășan. Ce le răspunde un inspector de Poliție celor care întreabă: „Dar ce a făcut?”
Cancan.ro
Episodul extrem din dosarul lui Cătălin Avramescu, cercetat de DIICOT: 'A plecat în pădure cu o
Ce se întâmplă doctore
Vedeta celebră, diagnosticată cu cancer pentru a doua oară, dar a ales să păstreze totul secret. Boala a fost descoperită la un control de rutină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Care e presiunea corectă în anvelope pe caniculă. Cauciucurile de iarnă pot să facă explozie la peste 40°C?
Descopera.ro
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Scenariile minții. Cum să îți stăpânești gândurile negative și anxietatea