Prima pagină » Știri externe » Eurodeputat comunist, reținut în Elveția după ce ar fi încercat să retragă bani din bancă cu acte false

Eurodeputat comunist, reținut în Elveția după ce ar fi încercat să retragă bani din bancă cu acte false

Eurodeputat comunist, reținut în Elveția după ce ar fi încercat să retragă bani din bancă cu acte false
Eurodeputat ceh, reținut în Elveția după ce ar fi încercat să retragă bani din bancă cu acte false

Patru bărbați, printre care și Miloslav Ransdorf, membru al Parlamentului European din partea Cehiei, au fost reținuți de autoritățile elvețiene după ce au încercat să retragă 350 de milioane de euro dintr-o bancă din Zurich, folosind aparent documente false. Ministerul ceh de Interne a confirmat arestarea celor patru bărbați vineri.

Toți cei patru au fost ulterior eliberați și deocamdată nu se știe unde se află europarlamentarul ceh în vârstă de 62 de ani.

„Autoritățile elvețiene l-au informat pe ambasadorul nostru că Ransdorf a fost eliberat, deci presupun că ar putea fi în drum spre casă acum”, a declarat Michaela Lagronova, o purtătoare de cuvânt a Ministerului ceh de Externe.

Poliția elvețiană a precizat pentru agenția de presă DPA că dosarul privind presupusa fraudă bancară a fost înaintat unui procuror.

În 2013, Ransdorf a fost implicat într-o confruntare cu un jurnalist de televiziune olandez, care l-a acuzat că s-a prezentat la Parlament doar cinci minute, pentru a-și putea primi diurna de 300 de euro. Potrivit criticilor, aceasta este o practică larg răspândită și durează de peste zece ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Alertă pe o plajă populară din Spania. O creatură de aproape 300 de kilograme a speriat turiștii
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?