Prima pagină » Știri » Interzicerea accesului adolescenților sub 16 ani la rețelele sociale, pe lista proiectelor UE

Interzicerea accesului adolescenților sub 16 ani la rețelele sociale, pe lista proiectelor UE

Interzicerea accesului adolescenților sub 16 ani la rețelele sociale, pe lista proiectelor UE
Factorii de decizie europeni au în vedere un proiect prin care ar interzice adolescenților sub 16 accesul la rețelele sociale fără consimțământul părinților.

Noul proiect de lege european ar putea interzice accesul adolescenților sub șaisprezece ani la rețelele sociale precum Facebook sau Twitter. Cu toate că ar putea să pară o decizie radicală, acesta a pornit de la nivelul sporit de agresivitate online, care în ultimii ani a făcut tot mai multe victime. În condițiile în care există cazuri în care adolescenții sunt agresați online, iar unii ajung chiar să se sinucidă, este clar că unele măsuri trebuie luate.

Dacă proiectul va fi aprobat, se va aplica la nivelul întregii Uniuni Europene, tinerii din România fiind și ei afectați de aceste măsuri.

Există și voci care nu sunt de acord cu astfel de măsuri, argumentând că rețelele sociale sunt un loc în care copiii pot obține ajutorul de care au nevoie: ,,Internetul poate reprezenta un mod prin care copii să obțină ajutorul de care au nevoie când suferă de abuz, când locuiesc cu membri ai familiei dependenți de droguri și alcool sau când caută suport confidențial de la membri ai comunității LGBT, iar acestea sunt doar câteva exemple.” Pe Twitter, mai multe persoane au detaliat experiențe în care, datorită rețelelor sociale au trecut peste experiențe dramatice deoarece au intrat în contact cu persoane și comunități de oameni care au trecut prin ceva similar. În acest fel, ei au fost ajutați să-și dea seama că nu sunt singuri pe lume, scrie playtech.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Un copil de numai 4 ani, bătut de un vecin în Sectorul 4 al Capitalei! Martorii au sunat la 112. De la ce ar fi pornit conflictul
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi