Prima pagină » Economic » BNR: Prima Casă trebuie exceptată din legea dării în plată

BNR: Prima Casă trebuie exceptată din legea dării în plată

 BNR: Prima Casă trebuie exceptată din legea dării în plată
Programul Prima Casă trebuie exceptat din legea dării în plată, întrucât ar afecta disproporționat tinerii, iar BNR nu anticipează că la bănci vor ajunge multe apartamente, dar acestea vor fi obligate oricum să facă provizioane, a declarat viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu.

„Nu ne așteptăm, în mod special, să existe foarte multe dări în plată. (…) Consecințele bilanțiere asupra băncilor nu se produc în momentul dării în plată, ele se produc în momentul adoptării legislației, pentru că băncile sunt reglementate prudențial, printr-o directivă europeană, care obligă instituțiile de credit să provizioneze la momentul la care un credit nu mai are garanțiile necesare. Consecințele legii în actuala formă nu s-ar vedea la momentul la care un debitor s-ar duce să ceară darea în plată, ci se vor vedea la momentul adoptării legii”, a declarat viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu.

Cerințele mai restrictive privind creditul ipotecar pot duce la un blocaj al pieței, a spus el. Băncile ar putea cere aducerea de garanții imobiliare suplimentare, iar garanțiile personale nu vor putea fi solicitate, pentru că nu mai pot fi luate în calcul, fiind revocabile de către debitor.

„Nu se acceptă garanții revocabile. Băncile sunt obligate să mărească avansul, în măsura în care instrumentul acesta al dării în plată va fi reglementat astfel. Există probabilitatea ca pe piața liberă a creditului, un număr mai mic de persoane să se califice pentru împrumut, dacă este adoptată legea în forma actuală”, a afirmat el.

Cel mai puternic afectați vor fi tinerii, care nu dețin în general sume mari pentru avans, a spus guvernatorul.

„Este și aici un transfer de avere ca și în cazul altor politici publice, un transfer de resurse dinspre cei care și-au luat deja creditul și acum poate doresc să plătească mai puțin pentru el și care sunt în general generația mea sau cele mai mature, către generațiile mai tinere. Generațiile tinere nu mai au acces la credite în aceleași condiții mai facile, pe care le-au avut generațiile anterioare, datorită instituirii genului acestuia de reglementare”, a declarat viceguvernatorul.

Pe piața creditului Prima Casă condițiile sunt diferite, fiind pusă sub semnul întrebării existența programului.

Avansul redus, de 5% la creditele Prima Casă este posibil în condițiile în care există un risc mai redus pentru bancă, datorat garanției statului.

„O garanțíe nu poate fi decât irevocabilă. În momentul în care o garanție a statului poate fi anulată prin voința unui terț, care este debitorul, atunci ar însemna că băncile dau credite prima Casă fără garanția statului, ceea ce este imposibil”, a adăugat oficialul BNR.

Prima Casă nu poate exista decât în măsura în care garanția este menținută, a spus el.

„De aceea, unul dintre primele lucruri care considerăm noi oportun să fie modificate în această legislație este exceptarea explicită a creditului prin Prima Casă”, a declarat Olteanu.

Potrivit legii dării în plată, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, în situația în care executarea obligațiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri. Modificările au fost intens criticate de către reprezentanții băncilor.

În decembrie, președintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra legii privind stingerea creditelor prin darea în plată a imobilelor, invocând faptul că acest proiect este binevenit, însă forma adoptată de Legislativ, în loc să-i ajute pe cei cu credite, riscă să creeze „dificultăți”.

Proiectul de lege ar fi trebuit să fie dezbătut marți în Comisia Juridică a Senatului, însă discuțiile au fost amânate, deputatul PNL Daniel Zamfir, inițiatorul proiectului, motivând că decizia de amânare a fost luată din cauza unor tergiversări pe care le-ar încerca băncile.

Reprezentanții Consiliului Patronatelor Bancare din România au susținut însă că băncile nu au solicitat nicio amânare, având în vedere că nu au fost invitate la discuții, iar amendamentele nu le-au fost transmise.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Trei zodii care pot avea noroc la bani în octombrie 2026. Vin oportunități financiare majore
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!