Prima pagină » Știri » Cazul plagiatelor celebre: când publică CNATDCU primele răspunsuri

Cazul plagiatelor celebre: când publică CNATDCU primele răspunsuri

Cazul plagiatelor celebre: când publică CNATDCU primele răspunsuri
Ministrul Educației, Adrian Curaj, a anunțat că săptămâna viitoare va fi numită noua componență a CNATDCU (Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare), urmând ca primele răspunsuri referitoare la acuzațiile pentru plagiat care le-au fost aduse lui Victor Ponta, Gabriel Oprea, Petre Tobă, dar și altor persoane publice, să fie făcute publice în cursul lunii iunie.

Săptămâna viitoare vor fi numiți noii membri ai CNATDCU, cei care urmează să se ocupe de sesizările pentru plagiat în cazuri extrem de importante, precum cel al fostului premier Ponta, al fostului vicepremier și ministru de Interne, Oprea, dar și al actualului deținător al portofoliului de la Interne, Petre Tobă.

„Săptămâna viitoare numesc noul CNATDCU. În luna iunie vor fi primele răspunsuri. Răspunsul, în primul rând, este din partea CNATDCU și calendarul spune că în luna iunie CNATDCU trebuie să vină cu soluțiile și le așteptăm”, a declarat Adrian Curaj cu ocazia discursului susținut la o conferință organizată de Fundația Teach for Romania.

Despre colaborarea cu universitățile, ministrul Educației a apreciat că aceasta se desfășoară așa cum scrie la metodologie, în limite clare și transparente. „Dialogul cu universitățile este conform metodologiei. Este un cadru stabilit clar, ferm și transparent. CNATDCU, în luna iunie, are primul flux de solicitări, trebuie să le dea răspuns”, a adăugat Curaj.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
Mediafax
Procurorul care a tras cu pistolul în timp ce era imobilizat de polițiști scapă de arestul preventiv
Click
Corina Caragea, vacanță spectaculoasă în Ibiza. Ce spune despre celebra insulă: „Poți să dansezi până dimineața sau să te culci la 10”
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Cel mai nou aeroport din România a ajuns la un milion de pasageri