Prima pagină » Știri » Omar Hayssam ar fi vrut să o răpească pe una dintre fiicele lui Traian Băsescu

Omar Hayssam ar fi vrut să o răpească pe una dintre fiicele lui Traian Băsescu

Omar Hayssam ar fi vrut să o răpească pe una dintre fiicele lui Traian Băsescu
Fostul președinte Traian Băsescu a dezvăluit recent că în timpul mandatului său a primit informații potrivit cărora a existat o intenție de răpire a uneia dintre fiicele sale de către un interlop.

În urmă cu zece ani, în presă au apărut informații despre un deținut care susținea că sirianul Omar Hayssam, condamnat în dosarul răpirii jurnaliștilor din Irak, pregătea răpirea Elenei Băsescu.

Deținutul, coleg de celulă cu Hayssam, la Penitenciarul Rahova, a fost dus în instanță cu cagulăp pe cap și sub un nume fals. Potrivit martorului protejat, medicul Mohamad Yassin ar fi trebuit sa se ocupe de răpire și să trimită la Palatul Cotroceni o înregistrare video în care Elena Băsescu să ceara eliberarea din arest a lui Omar Hayssam.

Martorul nu a reușit însă să aducă dovezi suplimentare în sprijinul declarațiilor sale, scrie b1.

”Nu am avut vreun sentiment de teamă că mi se întâmplă ceva în timpul mandatelor de la Cotroceni. Au fost momente când le-am prevenit pe fete. Au fost niște situații aflate dintr-o închisoare, în care un super-vestit interlop își propusese să organizeze o răpire a uneia din fete. Informația a ajuns la mine, am atenționat-o, dar și structurile de securitate și-au lăsat măsuri. Erau informații culese din pușcării, către sfârșitul primului mandat”, declara în urmă cu câteva zile Băsescu în cadrul unei emisiuni televizate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce înseamnă când pisica te privește și clipește lent, potrivit cercetătorilor
Digi24
George Simion, după ce Dragoș Sprînceană l-a numit „trădător de țară”: „Minciuni. Le fuge pământul de sub picioare”
Cancan.ro
Mama Adrianei Viliginschi, văduva lui Kreiner, rupe tăcerea după ce fiica ei a fost arestată! 'Se va descoperi cine le...'
Prosport.ro
Românca și-a dat demisia din televiziune pentru iubitul fotbalist! A „fugit” alături de el în străinătate și pregătesc o nuntă mare în Oltenia
Adevarul
Țările în care românii își fac cumpărăturile mult mai ieftin ca acasă. „Calitatea e mult mai bună ca la noi, prețurile mai mici”
Mediafax
Rețeaua energetică a Ucrainei, vizată de un atac rus de amploare. Restricții aeriene în Polonia
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Lavrov, schimbare radicală de ton: acuză SUA că blochează un acord de pace în Ucraina
Cancan.ro
Ce îi scria românca lui Jeffrey Epstein în timp ce el era în închisoare! Detaliile neașteptate din mailurile desecretizate
Ce se întâmplă doctore
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe fanii săi! Cum a apărut bruneta în cea mai provocatoare ședință foto
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Gata de luptă! Brigada românească care operează sistemele HIMARS a atins nivelul de certificare NATO
Descopera.ro
Un oraș subteran colosal, găsit sub casa unui bărbat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Am fost aseară la o tipă… A stins becul și mi-a zis: „Profită de mine!”
Descopera.ro
Dovezi rare obținute de fizicieni din SUA dezvăluie că materia apare din „nimic” în vidul cuantic