Prima pagină » Puterea Gândului » PNL a declarat război sexului protejat

PNL a declarat război sexului protejat

PNL a declarat război sexului protejat
După un an în care gafele s-au ținut lanț, PNL vine, la început de campanie, cu încă o dovadă a gravitației sale debile în spațiul public. În lipsa unui mesaj de forță anti-PSD și a unor purtători credibili ai acestuia, liberalii s-au înfrățit cu membrii Coaliției pentru Familie, anunțând semnarea unui protocol privind susținerea demersului acestora de modificare a Constituției, în care să se scrie negru pe alb că familia se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Calculul de oportunitate al liberalilor a fost simplu: trei milioane de oameni nu-s tocmai de neglijat și lăsat să ți-i ia alții înainte. Judecata a fost cu „inima și conștiința", a spus șeful de campanie al PNL, Gheorghe Falcă. Dacă nu este vorba de prostie, cu siguranță e o ipocrizie maximă. Pentru că, dacă iei decizia de a semna un astfel de protocol cu Coaliția pentru Familie, înseamnă că ești de acord și cu celelalte propuneri ale acesteia. Tacit deocamdată, de vreme ce nu am văzut nicio delimitare publică. Or, aceasta devine evident necesară pentru oricine care a citit documentele programatice de pe site-ul Coaliției pentru Familie și trăiește în acest secol, mileniu, lume.

Pentru cine nu a avut curiozitatea, dincolo de ambalajul lucios, câteva exemple sunt edificatoare pentru platfoma program la care, dintr-un meschin calcul electoral, PNL tocmai a aderat. 

Coaliția pentru Familie consideră că toți cetățenii României care trăiesc în afara familiei tradiționale, precum și copiii acestora sunt cetățeni de rangul doi.  Fără o argumentație solidă, „cuplul consensual”, „menajul monoparental” și „homosexualitatea” sunt declarate un atentat moral, negându-se practic dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie care, într-o societate normală, înseamnă că poți alege indiferent de ce aleg ceilalți.

În aceeași logică, în „doctrina” Coaliției pentru Familie, copiii ai căror părinți nu sunt căsătoriți sunt un fel de pericol social potențial: „Copiii proveniți din părinți căsătoriți, față de copiii care provin din părinți necăsătoriți, sunt mai feriți de riscurile avortului, abuzurilor sau neglijării; petrec mai mult timp cu tații, au rezultate superioare la școală, ulterior se descurcă economic mai bine, au mai puține probleme comportamentale sau emoționale, se expun mai puțin comportamentelor periculoase (abuz de substanțe, riscurile sexului premarital, BTS), au probabilitate mai scăzută de divorț când ajung adulți”. 

Coaliția pentru Familie se declară împotriva avortului și metodelor contraceptive. Între cele 50 de măsuri pentru politici privind familia, se regăsește cea privind „anularea subvențiilor publice pentru avort și mijloace contraceptive”. Dreptul la viață și sănătate al femeilor este un detaliu, probabil neesențial. Asta în condițiile în care, România este în topul trei al mortalității materne la nivelul Uniunii Europene, numărul de decese la naștere având printre cauzele principale și lipsa de informare a mamelor în ceea ce privește metodele de contracepție și utilizarea optimă a acestora. Un studiu realizat de World Vision România în parteneriat cu MSD România, derulat în 30 de comunități rurale din județele Dolj, Vaslui și Vâlcea în cadrul căruia au fost chestionate 15.000 de femei și adolescente, arată că femeile nu cunosc importanța contraceptivelor și nici modul corect de utilizare a acestora. Mai mult de 4 din 10 femei declară că nu folosesc nicio metodă de contracepție (41,9%), în timp ce prezervativul, cea mai la îndemână astfel de metodă este utilizat doar de 13,1% dintre respondente.

Ce rezultat va avea în aceste condiții „eliminarea posibilității minorilor de a obține avort și servicii de „planificare” fără acordul părinților”, o altă propunere a Coaliției pentru Familie? Probabil de potențare a celui de acum: un număr foarte mare de avorturi, de abandon, de cazuri de boli cu transmitere sexuală și, în ultimă instanță, de decese. 

După ce se plânge de declinul familiei tradiționale care duce, implicit, la unul demografic, Coaliția pentru Familie condamnă „promovarea de proceduri de fertilizare și naștere, altele decât cele naturale, care au consecințe negative asupra stării de sănătate a femeii sau copilului sau sunt excluse etic„. Mai exact, fertilizarea in vitro căreia Biserica i se opune. Asta în condițiile în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă statelor să recunoască infertilitatea ca boală și să acționeze în consecință, susținând procedurile FIV. 

Într-o societate liberă, democratică, este dreptul fiecăruia să decidă cum și când face copii. Din acest punct de vedere, o anumită opțiune a simpatizanților Coaliției pentru Familie poate fi acceptată, chiar dacă nu ești de acord cu ea. Problema apare atunci când ea se dorește a fi impusă ca regulă, iar drepturi fundamentale precum cel la viață, conștiință, gândire, exprimare sunt circumscrise exclusiv paradigmei lor. Iar mai periculoasă mi se pare interferența în acest joc a politicului, ca mijloc de exercitare a puterii. 

Din acest punct de vedere, ar fi necesar, dacă nu obligatoriu, ca PNL să-și explice adeziunea la platforma Coaliției pentru Familie. Până una alta, prima luptă din campania electorală a liberalilor este cu sexul protejat. Niciun cuvânt despre educație, grupuri vulnerabile, abuz în familie, violență domestică, sănătate și lista poate continua. 

Personal, sunt pentru predarea Religiei în școli, dar sunt împotriva izgonirii din biserică a homosexualilor. Cred că niciodată nu e prea târziu să-l aduci pe un om cu fața către Dumnezeu. Chiar dacă lupta asta durează toată viața. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Crin Antonescu spune că Alexandru Nazare ar trebui să fie următorul premier: „E singura soluție”
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
Mediafax
Buruiana pe care ar trebui să o ții departe de grădină cu orice preț și cum previi apariția ei
Click
O femeie din România a pierdut zeci de mii de euro după ce a primit un mesaj pe WhatsApp. A crezut că va moșteni 175.000 de euro din Franța
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Lumea rămâne fără nisip de râu. De ce este aceasta o problemă?