Prima pagină » Știri politice » „Black Friday” l-a trimis pe un candidat PRU direct în fața procurorilor. Ce au reclamat liberalii la biroul electoral

„Black Friday” l-a trimis pe un candidat PRU direct în fața procurorilor. Ce au reclamat liberalii la biroul electoral

„Black Friday
BEJ Mureș a sesizat Parchetul și Autoritatea Electorală în legătură cu săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor, după ce pe site-ul oficial al PRU a apărut anunțul că se dau telefoane mobile persoanelor care vor adera la acest partid, iar candidatul din Mureș a distribuit anunțul.
Potrivit unui comunicat al BEJ Mureș transmis, sâmbătă, sesizarea împotriva candidatului Partidului Romania Unită, condus de Bogdan Diaconu, a fost depusă de PNL Mureș și a fost admisă.
 
„PNL Mureș a înaintat o sesizare la BEJ privind săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor. Pe site-ul oficial al PRU a apărut un anunț conform căruia conceptul de Black Friday va fi introdus în politică de această formațiune, în sensul că membrii PRU cu posibilități financiare vor oferi gratuit smartphonuri marca Samsung, Iphone etc. celor care vor semna adeziunea și vor deveni membrii acestui partid. Același anunț a fost distribuit pe pagina privată de Facebook a candidatului PRU Mureș, Segiu Aștelean. BEJ a admis sesizarea PNL și a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Mureș și Autoritatea Electorală Mureș pentru posibila săvârșire a infracțiunii de corupere a alegătorilor, respectiv a unor  contravenții referitoare la finanțarea activității unor partide politice și a campaniei electorale”, se arată în documentul citat.
 
Decizia BEJ Mureș de sâmbătă poate fi contestată în termen de 48 de ore.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI privind cursa pentru șefia Francofoniei! Cum s-ar putea înclina balanța în favoarea României
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un plastic comun ar putea rezolva o problemă majoră legată de viața pe Lună
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...