Prima pagină » Știri externe » Ministrul polonez de Interne acuză opoziția că încearcă să preia ilegal puterea

Ministrul polonez de Interne acuză opoziția că încearcă să preia ilegal puterea

Ministrul polonez de Interne acuză opoziția că încearcă să preia ilegal puterea
Mariusz Blaszczak, ministrul polonez de Interne, a acuzat sâmbătă partidul de opoziție că încearcă să preia în mod ilegal conducerea, în timp ce legislatorii au ocupat pentru a doua zi consecutiv sala unde au loc ședințele în plen ale Parlamentului, informează Reuters.

Poliția a pus capăt unei blocade a ușilor de acces în clădirea legislativului, situată în centrul Varșoviei. Blocajul fusese instituit de protestatari care susțin că partidul aflat la conducere a încălcat constituția, în urma adoptării Legii bugetului pe anul 2017.

Un purtător de cuvânt al partidului Platforma civilă, cea mai mare grupare a opoziției din Parlamet, a declarat că aproximativ 20-30 de membri parlamentari ocupă pe rând sala de ședințe.

Conflictul a luat ființă vineri, în momentul în care legislatorii opoziției au protestat împotriva planului partidului aflat la conducere, Lege și Justiție, de a stopa accesul presei în Parlament, prin blocarea ușilor de acces în sala de ședințe, înaintea votului pentru bugetul din 2017.

Bugetul a fost votat într-un hol în apropierea sălii de ședințe, escaladând conflictul dintre opoziție și partidul aflat la conducere.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Moș Nicolae se apropie: copiii își pregătesc ghetuțele. Tradițiile și obiceiurile dedicate Sfântului Nicolae
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
O ucraineancă dată dispărută a fost găsită în mansarda unui român. Ce au declarat cei doi poliției: „Ea a fost cea care a organizat totul”
Mediafax
Horoscop 6 decembrie 2025: Zodiile care pot face pași importanți în iubire, la muncă sau în decizii personale
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului