Prima pagină » Puterea Gândului » Duelul Dragnea-Ponta, un război fratricid

Duelul Dragnea-Ponta, un război fratricid

Duelul Dragnea-Ponta, un război fratricid
E limpede că Ponta are un dinte și o strategie împotriva lui Dragnea. Că nu se complace în poziția de outsider; în postura de „simplu membru al PSD", așa cum se alintă de vreo câteva zile încoace. Deși pare o înfruntare la ralanti, dincolo de prima impresie, între cei doi se pun bazele unui război pe viață și pe moarte. Iar Ponta este cel care a declanșat ostilitățile. Cine se află în spatele lui, urmează să aflăm.

Sigur, nu e deloc simplu să fii, astăzi, în pielea fostului premier și lider PSD. Adică, după ce ai avut viața, țara, guvernul și partidul, înainte, de la o vârstă politică fragedă, să te trezești încolonat, în rând cu pălmașii, în restaurantul Parlamentului, unde să ți se uite d”alde Rădulescu-AKM în străfundul borșului de perișoare.

Așa că, tânăr și neliniștit, fostul premier, profitând de faptul că Justiția îl ține pe Liviu Dragnea în șah etern, transformându-l, practic, într-un tată surogat al guvernului Grindeanu, precum și al premierului însuși (care începe să dea rateuri la comenzi), a dat drumul la picătura chinezească.

Așa că, l-a picurat pe Dragnea, azi – că sunt prea mulți piloți la manșa guvernului-stat -, l-a picurat mâine – că șeful pare să fi rămas singur în partid, înconjurat numai de aplaudaci -, l-a picurat poimâine – că el a fost omul care a moșit pactul de coabitare, semnat, în 2012, de președintele Băsescu cu premierul Ponta. Pic, pic…

A înghițit șefu” cât a înghițit, făcându-se și el chinez, cât a putut mai bine, ca să nu se vadă în tribune, a mustăcit subțire pe sub raza de acțiune a fostului camarad, parând fără entuziasm, genul comic de conjunctură: „Pentru mine criticile lui Victor sunt sănătate curată” – de parcă era în tratament pe proceduri antireumatice, la sanatoriu, la don doctor Ponta, la Amara.

Până când s-a trezit cu spatele la zid, și l-au lăsat nervii.

Și atunci, a zis: „Regret faptul că de o bună bucată de vreme, Victor a generat și întreține o campanie publică împotriva mea. Este foarte greu să înțeleg de ce o face, dar este alegerea lui”. Sigur, n-a știut să spună, exact-exact, de ce, dar, ca să poată afla pe parcurs, a lăsat portița ușor întredeschisă: „Eu tot nu pot fi dușmanul lui!”.

Aiurea. Ca și când delicatesuri, de genul, ar mai conta, dincolo de strategia lui Ponta de revenire la butoane. Atât a așteptat omul ca să dea drumul la război, slobozind o negură de săgeți otrăvite.

„Eu susțin guvernul, chestia asta era pe vremea lui Ceaușescu, dacă criticai partidul și liderul, criticai România. Eu nu sunt de acord cu unele lucruri ale domnului Dragnea, dar sunt de acord cu guvernul. Din moment ce susțin guvernul și PSD, de ce să plec eu din partid? (…) Vreau să văd dacă dânsul acceptă și ca unul, acum văd că suntem doi, că pe restul i-a dat afară, că unii membri au o părere diferită. Demisia i-am dat-o domnului Dragnea”. 

„Domnul Dragnea știe foarte bine că nu i-am cerut nicio funcție, nici domnia sa nu mi-a oferit, în fine, mi-a zis ceva odată. Atunci când ești ditamai președintele PSD stai să bagi șopârle cu un simplu membru, nu se face. Nu voi avea nicio funcție de conducere nici în PSD, nici în altă parte, până nu voi avea o decizie definitivă în dosarul meu. Nu poți să fii și președinte de partid și să te duci o dată pe lună la Înalta Curte”, a mai spus fostul prim-ministru. 

Liviu Dragnea are „un stil de conducere monarhică„, iar atunci când a vorbit despre anume situații care îl priveau pe fostul premier „nu a spus adevărul”…

Deci, ce avem noi aici?!

Păi, avem așa: o încercare de decredibilizare a actualului lider – „conducere monarhică”, „nu spune adevărul”, „nu poți fi președinte, și să mergi o dată pe lună la ÎCCJ”, „când ești ditamai președintele, nu bagi șopârle cu un simplu membru”; încercarea „realizării” unei breșe, între guvern și partid pe de o parte și liderul Dragnea, pe de alta – „eu susțin guvernul”, „din moment ce susțin guvernul și PSD, de ce să plec eu din partid?”; încercarea constituirii de grup: „vreau să văd dacă dânsul acceptă și ca unul, acum văd că suntem doi, că pe restul i-a dat afară, că unii membri au o părere diferită”.

În consecință, Victor Ponta a declanșat revoluția în PSD. Liviu Dragnea are un răspuns – „Eu tot nu pot fi dușmanul lui!” – și o alternativă la acest răspuns – „Dușman sau nu, lupta e care pe care!”. Din acest moment, cale de întoarcere nu mai există

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Două ore în plus de somn ne pot ajuta să ne recuperăm după o noapte proastă
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!