Duelul Dragnea-Ponta, un război fratricid

Sigur, nu e deloc simplu să fii, astăzi, în pielea fostului premier și lider PSD. Adică, după ce ai avut viața, țara, guvernul și partidul, înainte, de la o vârstă politică fragedă, să te trezești încolonat, în rând cu pălmașii, în restaurantul Parlamentului, unde să ți se uite d”alde Rădulescu-AKM în străfundul borșului de perișoare.

Așa că, tânăr și neliniștit, fostul premier, profitând de faptul că Justiția îl ține pe Liviu Dragnea în șah etern, transformându-l, practic, într-un tată surogat al guvernului Grindeanu, precum și al premierului însuși (care începe să dea rateuri la comenzi), a dat drumul la picătura chinezească.

Așa că, l-a picurat pe Dragnea, azi – că sunt prea mulți piloți la manșa guvernului-stat -, l-a picurat mâine – că șeful pare să fi rămas singur în partid, înconjurat numai de aplaudaci -, l-a picurat poimâine – că el a fost omul care a moșit pactul de coabitare, semnat, în 2012, de președintele Băsescu cu premierul Ponta. Pic, pic…

VIDEO Dan Dungaciu: „Nicușor Dan nu vrea sub nicio formă să se înțeleagă în spațiul public că el refuză ofertele lui Trump”

11:00

Care sunt zilele libere de Paște 2026 pentru angajați

11:00

A înghițit șefu” cât a înghițit, făcându-se și el chinez, cât a putut mai bine, ca să nu se vadă în tribune, a mustăcit subțire pe sub raza de acțiune a fostului camarad, parând fără entuziasm, genul comic de conjunctură: „Pentru mine criticile lui Victor sunt sănătate curată” – de parcă era în tratament pe proceduri antireumatice, la sanatoriu, la don doctor Ponta, la Amara.

Până când s-a trezit cu spatele la zid, și l-au lăsat nervii.

Și atunci, a zis: „Regret faptul că de o bună bucată de vreme, Victor a generat și întreține o campanie publică împotriva mea. Este foarte greu să înțeleg de ce o face, dar este alegerea lui”. Sigur, n-a știut să spună, exact-exact, de ce, dar, ca să poată afla pe parcurs, a lăsat portița ușor întredeschisă: „Eu tot nu pot fi dușmanul lui!”.

Aiurea. Ca și când delicatesuri, de genul, ar mai conta, dincolo de strategia lui Ponta de revenire la butoane. Atât a așteptat omul ca să dea drumul la război, slobozind o negură de săgeți otrăvite.

„Eu susțin guvernul, chestia asta era pe vremea lui Ceaușescu, dacă criticai partidul și liderul, criticai România. Eu nu sunt de acord cu unele lucruri ale domnului Dragnea, dar sunt de acord cu guvernul. Din moment ce susțin guvernul și PSD, de ce să plec eu din partid? (…) Vreau să văd dacă dânsul acceptă și ca unul, acum văd că suntem doi, că pe restul i-a dat afară, că unii membri au o părere diferită. Demisia i-am dat-o domnului Dragnea”. 

„Domnul Dragnea știe foarte bine că nu i-am cerut nicio funcție, nici domnia sa nu mi-a oferit, în fine, mi-a zis ceva odată. Atunci când ești ditamai președintele PSD stai să bagi șopârle cu un simplu membru, nu se face. Nu voi avea nicio funcție de conducere nici în PSD, nici în altă parte, până nu voi avea o decizie definitivă în dosarul meu. Nu poți să fii și președinte de partid și să te duci o dată pe lună la Înalta Curte”, a mai spus fostul prim-ministru. 

Liviu Dragnea are „un stil de conducere monarhică„, iar atunci când a vorbit despre anume situații care îl priveau pe fostul premier „nu a spus adevărul”…

Deci, ce avem noi aici?!

Păi, avem așa: o încercare de decredibilizare a actualului lider – „conducere monarhică”, „nu spune adevărul”, „nu poți fi președinte, și să mergi o dată pe lună la ÎCCJ”, „când ești ditamai președintele, nu bagi șopârle cu un simplu membru”; încercarea „realizării” unei breșe, între guvern și partid pe de o parte și liderul Dragnea, pe de alta – „eu susțin guvernul”, „din moment ce susțin guvernul și PSD, de ce să plec eu din partid?”; încercarea constituirii de grup: „vreau să văd dacă dânsul acceptă și ca unul, acum văd că suntem doi, că pe restul i-a dat afară, că unii membri au o părere diferită”.

În consecință, Victor Ponta a declanșat revoluția în PSD. Liviu Dragnea are un răspuns – „Eu tot nu pot fi dușmanul lui!” – și o alternativă la acest răspuns – „Dușman sau nu, lupta e care pe care!”. Din acest moment, cale de întoarcere nu mai există