Prima pagină » Puterea Gândului » Premierul cu reacție și președintele fără elice

Premierul cu reacție și președintele fără elice

Premierul cu reacție și președintele fără elice
Îmi place viteza de reacție a lui Grindeanu. Aproape la fel de iute ca a unui F-16.

Fix a treia zi (aș spune „după scripturi”, dar am mai spus-o) de la atacul chimic, comandat, potrivit opoziției siriene, de regimul Bashar al-Assad împotriva poporului, și la aproape una, de la răspunsul SUA, premierul României a declarat: „Am avut o discuție în această dimineață și cu ministrul Apărării și cu ministrul Afacerilor Externe. În cel mai scurt timp, Ministerul Afacerilor Externe va da un comunicat oficial. Ceea ce pot să vă spun e că noi ca și stat condamnăm atacul cu arme chimice care a avut loc în urmă cu câteva zile. Aceste lucruri trebuie pedepsite și tot ceea ce decurge, angajamentele noastre ca țară NATO le vom respecta. Dar, atacul de tipul ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, care nu au legătură cu nicio regulă internațională, trebuie pedepsit”.

Că noi, ca (și) stat, ca (și) popor, și pe (și) persoană fizică, am condamnat și vom condamna astfel de atacuri, în principiu, indiferent de situație, e limpede, doar că reacția „la extern” a unui premier (evident, că și aceea a președintelui țării), musai să fie imediată și viguros articulată.

Și apoi, ce vrea să spună premierul prin declarația: „Aceste lucruri trebuie pedepsite și tot ceea ce decurge, angajamentele noastre ca țară NATO, le vom respecta. Dar, atacul de tipul ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, care nu au legătură cu nicio regulă internațională, trebuie pedepsit”?

Păi, tocmai când venea dumnealui de la Sinaia, SUA au pedepsit, „simbolic”, dar extrem de dur, atacul în discuție, transmițând, astfel, un avertisment viguros, că nu toți criminalii sunt de capul lor pe planeta Pământ, demersul fiind inițiat de Trump și „anunțat” de un oficial american – ambasadoarea SUA la Națiunile Unite, Nikki Haley.

„Când Națiunile Unite eșuează în mod constant în misiunea lor de acțiune colectivă, există momente în viața statelor când suntem obligați să acționăm noi înșine”, a spus Haley.

Dorește premierul român să mai pedepsească și el, ca (și) premier, ceva, de acum în acolo, potrivit sintagmei „Aceste lucruri trebuie pedepsite”, sau voia să ne comunice că e de acord cu pedepsirea deja inițiată și finalizată a SUA? Gen, „Aceste lucruri a fost necesar să fie pedepsite!”.

Și apropo, tot între timp, Pentagonul a anunțat că atacurile nu vor continua, răspunsul deja dat fiind unic.

Doar nu vrea Sorin Grindeanu să ne comunice că noi suntem gata încălțați de război, pe ideea „… și tot ceea ce decurge, angajamentele noastre ca țară NATO, le vom respecta”, pentru că oamenii pot înțelege orice dintr-o atare exprimare.

Cred că lucrurile ar fi fost mult mai limpezi și mai calme, dacă premierul român (și președintele) ar fi rostit, simplu, la vremea faptelor: „Condamnăm ferm atacul chimic din Siria, în care au murit mulți civili, între care copii și femei”. Și apoi, „Susținem raidul SUA în Siria, inițiat în urma atacului criminal al regimului Assad”.

Știam, exact, ce ne trebuie, știam ce nu ne trebuie…

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană