Prima pagină » Puterea Gândului » Câinele moare de drum lung și Bușoi de grija PSD

Câinele moare de drum lung și Bușoi de grija PSD

Câinele moare de drum lung și Bușoi de grija PSD
După ce PNL a făcut-o mare pe Gabriela Firea, prin lipsa sa de coerență și program, la nivelul Capitalei, în campania pentru locale, candidatul foc cu foc, Cristian Bușoi, suferă o apăsare: „PSD este un partid care poate lua decizii foarte proaste și s-a dovedit acest lucru. (Promovarea Primarului General pentru Cotroceni - n.a.) poate fi una dintre aceste decizii" și-a exprimat frământările fostul contracandidat „episodic" al „propunerii", la Primăria Generală.

Despre prezentarea gonflată a primăriței, drept „adversara de neînvins” a lui Iohannis la Cotrocenii lui 2019, de către anumite case de sondare, am mai scris aici. E o temă de urmărit. Dar să-și fi terminat, oare, candidatul Bușoi temele pentru propria-i moțiune, pentru propriile strategii de partid, pentru reformarea liberală despre care ne-a vorbit atât în această campanie, de a simțit nevoia exprimării suferințelor în direct, față de deciziile proaste ale PSD? Impulsul de a vorbi, la Bistrița, despre Bucureștiul de reședință și starea în care se află orașul?

Preocuparea față de viitorul partidului, pe model „câinele moare de drum lung și Bușoi de grija PSD”, nu poate crea decât derută.

Întrucât, deși liberalii anunță încă de pe acum susținerea lui Iohannis pentru un nou mandat, poate n-ar fi rău ca, în calitate de posibil președinte PNL, Bușoi să se îngrijească de un plan B, despre care să dezbată cu teritoriul.

Cum ar fi, de exemplu, o propunere bună, din actualul partid, contrapusă alegerii PSD. Lasă că e bună sau e proastă, pentru că nu ești tu strategul partidului advers să-ți dai cu părerea pe alegerile lui. Iar dacă e proastă, „cu atât mai bine țării și mie, cu atât mai bine…”, vorba lui Șerban Niculae, cu amendamente.

Poate că Iohannis se răzgândește și nu mai vrea președinție. Poate că n-o să mai poată. Lupta e pe viață și pe moarte.

În loc să abordezi varianta „Firea pentru Cotroceni”, ca fiind drept una proastă a adversarilor, în raport cu posibila variantă „Iohannis încă un mandat”, poate că s-ar cuveni să te concentrezi pe o alegere, cel puțin, la fel de bună, în propriul partid, în caz de avarie.

Decât să spui: „Știu că apar tot felul de sondaje în care doamna Firea, nu într-o competiție de președinție, dar măsurând încrederea, părerea pozitivă, este mereu trecută pe locul întâi. Eu trăiesc în Bucureștiul condus de doamna Firea și vreau să vă spun că, după un an, lucrurile sunt mai mai grave decât la momentul preluării mandatului. (…) Eu cred că, până în 2019, ceea ce văd eu astăzi, fiind direct implicat și monitorizând cu atenție ce se întâmplă în București, vor vedea toți bucureștenii și toți românii, așa încât eu, personal, sunt foarte rezervat în a o lua în calcul pentru președinția României. PSD este un partid care poate lua decizii foarte proaste și s-a dovedit acest lucru. Poate fi una dintre aceste decizii”, mai bine, lași PSD în greșeala lui și-ți vezi de necazurile tale.

Aud că social-democrații pregătesc o adevărată trupă de candidați la prezidențialele din 2019, din care, pe lângă Firea, ar mai face parte Dragnea, Grindeanu și Ponta.

Sigur, toate pot fi proaste sau pot fi bune și în funcție de adversarul pe care îl vor avea de înfruntat.

În opinia lui Bușoi, pentru Capitală, Firea o fi fost o propunere bună sau PNL o fi fost atât de slab și nepregătit, încât, liberalii, in corpore și cu dumnealui în frunte, s-au dovedit a fi o soluție proastă?

Mâine-poimâine se face 2019 și iar ne pomenim cu ruleta rusească la porțile palatului, în ajun de alegeri, în care sunt „spulberați” vreo șase candidați…

Recomandarea video

Mediafax
Războiul politic din România se mută în Parlamentul European
Digi24
Cum poate Occidentul să scape din „Capcana Ormuz”: Soluția care a salvat lumea din mai multe crize ale petrolului în ultimii 70 de ani
Cancan.ro
Anticiclonul din Groenlanda ajunge în România. Temperaturile scad până la limita înghețului
Prosport.ro
Eugenie Bouchard nu are deloc inhibiții. Sesiunea foto cu care i-a zăpăcit pe fani
Adevarul
Cine e liderul PNL care încearcă să-l salveze pe Bolojan. Negocieri dure cu suveraniștii - SURSE
Mediafax
O țară arabă se schimbă din temelii. Natalitatea a scăzut, divorțurile cresc
Click
Războiul declarațiilor! Replica lui Alexandru Ciucu pentru Alina Sorescu: „Orice le-ai spune, copiii mă vor iubi toată viața!” Câți bani plătește lunar pensie alimentară?
Digi24
Actorul Sam Neill, despre terapia revoluționară care l-a vindecat de cancer: „Tocmai am făcut o tomografie. Este extraordinar”
Cancan.ro
Valentina nu e singura victimă. Medicul care a operat-o pe femeia din Vâlcea, dat în judecată de mai multe paciente
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marcel Prodan, bărbatul care a bătut-o pe Alexandra Stan! Viața lui s-a schimbat radical
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Lidl vine cu produse ieftine perfecte de 1 Mai. Ce poți lua pentru ieșirea cu mașina în natură
Descopera.ro
Pâine veche de 2.000 de ani, descoperită într-o celebră tabără militară
Râzi cu lacrimi
Banc cu femei. – Cât să vă bag? – Toatăăă!
Descopera.ro
Se pare că nu doar oamenii, ci și papagalii folosesc nume pentru a vorbi între ei