Prima pagină » Puterea Gândului » America lui Trump amenință celelalte 14 țări membre ale Consiliului de Securitate

America lui Trump amenință celelalte 14 țări membre ale Consiliului de Securitate

America lui Trump amenință celelalte 14 țări membre ale Consiliului de Securitate
Detalii pe Gândul.

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite e alcătuit din 15 membri, 5 permanenți (Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie și Franța) și 10 nepermanenți, al căror mandat se întinde pe doi ani (Japonia, Italia, Suedia, Egipt, Ucraina,  Kazahstan, Uruguay, Bolivia, Senegal, Etiopia).

Egiptul a supus la vot, în ședința de luni, un proiect de rezoluție care amenda decizia-dictat prin care, pe 6 decembrie, președintele Donald J. Trump recunoaștea unilateral faptul că întreg Ierusalimul aparține Israelului, compromițând definitiv rolul de mediator al Statelor Unite în procesul de pace israeliano-palestinian.

America și-a folosit dreptul de veto, însă celelalte 14 state au votat proiectul de rezoluție.

Cu o excepție, la finalul mandatului președintelui Obama (când s-a abținut să-și exercite dreptul de a se opune, în legătură cu o rezoluție care cerea oprirea colonizării din Cisiordania), veto-ul Statelor Unite a apărat mereu Israelul de sancțiuni internaționale. (Cel de luni este primul veto al președinției lui Trump).

Cu o zi înainte de vot, mintoasa doamnă ambasador Nimrata Haley, cunoscută prin modul de-a dreptul violent în care își apără președintele și susține cauza Israelului, a trimis celorlalte 14 țări câte o epistolă de amenințare, gest diplomatic fără precedent. Nu însă unul neașteptat, dacă ne gândim că Haley, încă de când a preluat funcția la ONU a declarat că misiunea sa este de a lupta cu prejudecățile care planează asupra statului evreu. Discursul său la Conferința din martie a Comitetul americano-israelian pentru activități politice (AIPAC) merită reamintit în actualul context: „Astăzi e un nou șerif în oraș!  Zilele când Israelul era muștruluit la Națiunile Unite s-au încheiat. Port tocuri. Nu e o declarație referitoare la modă. E fiindcă, dacă văd ceva greșit, vom lovi cu piciorul de fiecare dată! (..) Noi nu avem un prieten mai măreț ca Israelul!”.

Redactată în termeni mai puțin… colorați, epistola de amenințare sună astfel: „După cum știți, Adunarea Generală are în vedere o rezoluție privitoare la decizia președntelui Trump privind Ierusalimul.  În ce privește votul dumneavoastră, vă invederez că Președintele și Statele Unite iau votul acesta personal (…). Nu am cerut altor state să-și mute ambasadele la Ierusalim, ci cerem pur și simplu să recunoașteți prietenia istorică, parteneriatul și suportul pe care îl acordăm [statului Israel] și să ne respectați decizia cu privire la ambasadă (…). Președintele va urmări cu atenție acest vot și mi-a cerut să îi raportez  despre cei care au votat împotriva noastră”.

Fără să vrea, cu o zi înainte de ședința Consiliului de Securitate, ambasadorul SUA a definit votul – nu neaparat împotriva Israelului, ci împotriva Americii lui Trump. Astfel încât decizia celor 14 (între care Ucraina s-a codit îndelung), deși lipsită de consecințe dat fiind veto-ului Statelor Unite, devine un semnal serios pentru regimul de la Washington.

Urmează să vedem în ce fel își va concretiza cuplul Trump-Haley amenințarea, care se adresează nu greilor membri permanenți,  ci celor 10 membri nepermanenți. Cel puțin două state au a se teme în viitorul foarte apropiat: Egiptul și Ucraina.   

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Prosport.ro
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
Adevarul
Criza politică împinge România spre un șoc economic devastator. Avertismentul unui economist de top
Mediafax
Presa maghiară:„România, în pragul falimentului de stat”. Bucureștiul, pe marginea prăpastiei
Click
Cum a pierdut un bărbat 13 milioane de euro la Loto. Premiul uriaș „i-a scăpat” printre degete
Digi24
Reacția furioasă a Iranulului după ce șeful NATO a spus că Italia şi România au ajutat SUA să atace Iranul: „O mărturisire zdrobitoare”
Cancan.ro
Fiica lui Liviu Vârciu s-a angajat în America. Unde lucrează Carmina, de fapt: 'De ce să îmi fie rușine?'
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
TOP 5 Cele mai păguboase mașini second-hand disponibile în România în 2026
Descopera.ro
Mesaje de la extratereștri au ajuns deja pe Pământ?!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Un medicament bazat pe cupru elimină acumularea de proteine ​​​​care cauzează boala Alzheimer la șoareci